Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

LIVE: Silvesterkonzert cu Filarmonica din Berlin, Kirill Petrenko si Diana Damrau

Publicat: duminică, 22 Decembrie 2019 , ora 9.55

Multe dintre orchestrele germane au în tradiția lor un concert deosebit în ajunul anului nou... așa numitul Silvesterkonzert, un prilej de a etala mari vedete ale vieții muzicale internaționale în repertorii strălucitoare sau - poate - mai "lejere"în plan expresiv.

Cu 5 ani în urmă, Filarmonica din Berlin a intrat în circuitul transmisiunilor în direct a unor asemenea evenimente deosebite prin intermediul Euro Radio iar Radio Romania Muzical a preluat - cu un autentic entuziasm - aceste sărbători muzicale! După o întâlnire muzicală sub semnul eleganței repertoriului francez în 2015 (între titularul Filarmonicii berlineze de atunci -Simon Rattle și starul violonistic Anne Sophie Mutter), afișul anului următor l-a adus ca solist pe Daniil Trifonov în Concertul nr.3 de Rahmaninov, Simon Rattle optând - în completarea programului - pentru pagini de mare atractivitate semnate de Kabalevski, Walton și Dvorak. Marcând 15 ani la conducerea Filarmonicii berlineze dar și anunțata despărțire a sa de acest colectiv, Rattle a dirijat ultimul său Silvesterkonzert în 2017, având-o ca invitată pe Joyce di Donato, alternând ritmica antrenantă a unor pagini americane cu lieduri de Richard Strauss, cu momente din lucrări de Stravinski, Șostakovici sau Dvorak... In finalul lui decembrie 2018, ne-am bucurat împreună - la România Muzical - de o seară memorabilă LIVE de la Munchen, cu Lang Lang și Marris Jansons, în fruntea colectivului de la Bayrische Rundfunk... Acum - când vorbim la trecut despre marele dirijor - parcă ne amintim cu mai multă emoție de Valsul trist al lui Sibelius , de nostalgia din versiunea orchestrală a piesei "Clair de lune" de Debussy, titluri incluse în varietatea programului auzit atunci! (La Berlin, podiumul dirijoral a aparținut lui Daniel Barenboim în ultimele concerte din 2018.)

In ultima zi din acest an, la România Muzical vă invit la o premieră: LIVE: Filarmonica din Berlin cu al său Concert de An Nou condus de... noul său conducător muzical: Kiril Petrenko, cel care afirma - în conferința de presă în care a prezentat prima lui stagiune în această ipostază:

"Pentru Silvesterkonzert - pe care îl vom susține împreună cu Diana Damrau - o artistă pe care o cunosc de ceva timp, căci a debutat la Metropolitan Opera din New York sub bagheta mea ca Zerbinetta și de atunci ne leagă un frumos parteneriat artistic - ne-am îndreptat atenția în primul rând asupra repertoriului legat de Broadway (ceea ce nu reprezintă de fapt genul de piese caracteristice repertoriului nostru cel mai familiar - afirmația este valabilă și pentru ea dar și pentru mine)! Va fi desigur o experiență aparte: ea a interpretat deja multe dintre aceste lucrări, pe unele le-a și înregistrat deja... Va fi așadar o interacțiune interesantă, cu piese care sunt foarte cunoscute - așa cum publicul s-a obișnuit probabil în asemenea ocazii, dar și cu pagini mai rar auzite... Avem în desfășurarea serii și momente datorate lui Kurt Weil - care a compus și el pentru Broadway creații minunate, așa că eu cred că se va contura un program foarte frumos cu acest prilej!"

Ultimul dintre cele 3 concerte cu acest program organizate pe scena celebrei Filarmonici din Berlin în 29, 30 și 31 decembrie va fi transmis LIVE la România Muzical marți 31 decembrie, de la 18,15 (concert preluat și de Radio Târgu Mureș). Inaintea Revelionului, vă puteți delecta cu atmosfera "glamour" specifică spectacolelor de pe Broadway, în... strălucitoare versiuni sonore, așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată Filarmonica din Berlin! Desigur, exigența dirijorului Kiril Petrenko (binecunoscută și la adresa propriei sale persoane dar și îndreptată spre colaboratorii lui) va fi mare - cu prilejul primei prezențe în acest context deosebit; iar faima vocii Dianei Damrau se adaugă premiselor unui mare succes!

Anca Ioana Andriescu