Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Constantin Silvestri, omagiat la Muzeul Național Cotroceni

Publicat: marți, 15 Octombrie 2019 , ora 16.41

În 2019 s-au împlinit 50 ani de la dispariția unuia dintre marii muzicieni români ai secolului XX: Constantin Silvestri. Radio România Muzical organizează miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, evenimentul "Fenomenul Silvestri. Un portret al dirijorului compozitorului și pianistului". Publicul are ocazia de a asista în Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni la un mini-recital cu lucrări de Constantin Silvestri susținut de pianista Anda Anastasescu, președinta Fundației Silvestri din Marea Britanie, la o masă rotundă cu prezentări ale unor reputați muzicieni și cercetători ai creației lui Silvestri, precum și la proiecții multi-media cu Silvestri în prim plan.

Evenimentul de la București din 6 noiembrie este anticipat de unul similar, programat la Londra pe 2 noiembrie, în cadrul King's College, instituție care deține o importantă colecție de documente în legătură cu Constantin Silvestri. Așa cum se știe, Constantin Silvestri este considerat una dintre marile figuri ale artei dirijorale britanice, el fiind cel care a transformat Orchestra Simfonică din Bournemouth într-un ansamblu de elită la nivel mondial, după ce a părăsit România comunistă a anilor cincizeci din secolul XX.

Liliana Staicu, director al Orchestrelor și Corurilor Radio România, va susține cuvântul de deschidere al evenimentului de la București și va modera masa rotundă cu discuții despre personalitatea și activitatea lui Constantin Silvestri.

Cunoscută promotoare a creației lui Constantin Silvestri, a muzicii și a muzicienilor români în general, pianista Anda Anastasescu va interpreta trei suite de Constantin Silvestri - op. 3 nr. 1, op. 3 nr. 2 și op. 6 nr. 1. Anda Anastasescu este și unul dintre vorbitorii de la masa rotundă consacrată personalității multilaterale a lui Constantin Silvestri. Alături de ea, vor vorbi Nicholas Braithwaite, dirijorul-asistent al lui Silvestri, între 1967-1969, la Orchestra Simfonică din Bournemouth, Glen Gould, inginerul de sunet care a restaurat înregistrările lui Silvestri care pot fi ascultate în prezent pe canalul youtube Silvestri și Bunny Laden, producătorul filmului "Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth".

Seara este completată de proiecții video: selecțiuni din filmul "Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth" și o înregistrare cu Silvestri dirijându-și o lucrare proprie, Preludiu și Fugă, la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței.