Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Salvatore Accardo, legenda violonisticii mondiale – invitatul ‘Poveștilor de succes ale muzicii’

Publicat: vineri, 15 Februarie 2019 , ora 15.57

Din cei 77 de ani pe care i-a împlinit în 26 septembrie anul trecut, peste 60 înseamnă, pentru Salvatore Accardo, o vastă carieră ca exceptional interpret, violonist și, într-o mai mică măsură, dirijor. Totul a fost proiectat parcă la o scară mult mai amplă în cazul acestui patriarh al moștenirii paganiniene în secolul XX: la 17 ani ocupa prima poziție în ierarhia Concursului "Paganini" de la Genova, fiind al doilea câștigător al locului întâi din istoria competiției. La puțin peste 33 de ani semna, în contul discografiei paganiniene, una dintre realizările majore, sub egida Deutsche Grammophon - devenind cel dintâi autor al unei integrale a celor șase concerte de Paganini. Salvatore Accardo rămâne și unul dintre puținii privilegiați care dețin nu una, ci două viori Stradivarius : Hart ex Francescatti, din 1737, și Firebird ex Saint-Exupérry, din 1718. Însă marile comori ale sale sunt, cu siguranță, cele două fiice gemene, Ines și Irene, despre care vorbește cu mare emoție, Accardo devenind tată la 67 de ani. O vârstă pe care evident că n-o arată, artistul fiind și azi un model de urmat în privința dinamismului - și aceasta, chiar dincolo de raportarea contextuală la vârstă.

De duminică, 17 februarie, ora 16,30, aflăm câte ceva din imensa lui experiență muzicală, o poveste ale cărei începuturi îl leagă și de George Enescu prin Yvonne Astruc, cea care i-a fost profesoară la Accademia Chigiana din Sienna.


Ștefan Costache