Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Interviurile Radio România Muzical cu pianista Raluca Știrbăț - 4 decembrie

Publicat: vineri, 27 Noiembrie 2015 , ora 12.22

Cu ocazia lansării noului ei album cuprinzând integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu, pianista va fi prezentă în studioul Radio România Muzical pentru un dialog transmis în direct la radio și pe site-ul nostru.

Emisiunea este programată de la ora 15.30 și va fi realizată de Cristina Comandașu.

Pe 3 decembrie, este programată la Muzeul Enescu lansarea în România a noului album Enescu semnat de Raluca Știrbăț, lansare urmată de un recital al pianistei. Albumul a apărut în octombrie 2015 la casa Hanssler Classic și este inclus și în cadrul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

Pe cele 3 discuri care compun acest album se regăsesc și lucrările consacrate din repertoriul enescian, dar și lucrări înregistrate pentru prima dată pe disc de Raluca Știrbăț. Pianista, stabilită în Austria, este o cunoscută promotoare a creației și moștenirii enesciene la nivel internațional; campania inițiată de ea a condus la restaurarea casei familiei Enescu de la Mihăileni, aflată până de curând într-o avansată stare de degradare.