Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

'Crăciun european' - 25 și 26 decembrie

Publicat: joi, 18 Decembrie 2014 , ora 12.36
Ca de fiecare dată, Radio România Muzical vă ține la curent cu actualitatea muzicală internațională! Cele mai noi și mai interesante proiecte vă așteaptă pe frecvențele noastre și pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Printre programele speciale pregătite de Uniunea Europeană de Radio în acest an se numără, bineînțeles, și unul dedicat Sărbătorii Crăciunului. În 21 decembrie 2014, Radiodifuziunile membre și cele partenere transmit în direct prin satelit în întreaga Europă concerte speciale, având în program frumoase muzici tradiționale și din repertoriul clasic, menite să vă însenineze (și mai mult) aceste zile de sărbătoare.

Și Radio România Muzical participă la Proiectul de Crăciun al Uniunii Europene de Radio, pentru că duminică, 21 decembrie, Concertul Corului Preludiu, dirijat de Voicu Enăchescu, pe care postul nostru l-a organizat în 16 decembrie, este transmis în direct prin satelit în țări din întreaga Europă.

Iar în 25 și 26 decembrie, între orele 10,00 - 13,00, vă invităm să vă bucurați, alături de cei dragi, de un Crăciun european la Radio România Muzical, în care veți regăsi concertele transmise pe satelit în cadrul Uniunii Europene de Radio pe 21 decembrie. O călătorie sonoră inedită, pe parcursul căreia veți asculta concerte oferite de Societățile de Radiodifuziune din Islanda, Slovenia, Finlanda, Polonia, Letonia, Germania, Danemarca, Cehia, Suedia, Rusia, dar și programe trimise de parteneri ai Uniunii Europene de Radio din Canada și Statele Unite ale Americii.

Să aveți un Crăciun european fericit alături de Radio România Muzical!


Andreea Chiselev