La 1 noiembrie 1928 se difuza prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, aşa cum era denumit serviciul public de radiodifuziune în actul oficial de constituire. Atunci, în România s-au putut auzi pentru prima dată pe post cuvintele "Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!". Încă de la înfiinţare, radioul public s-a afirmat ca promotor şi susţinător al culturii şi civilizaţiei româneşti, vector important în formarea și cultivarea multiplelor componente civice, și nu numai, ale ascultătorilor. Instituţia avea nevoie de resurse umane şi mijloace tehnice de prim rang pentru a-şi îndeplini în condiţii optime misiunea care-i revenea - să capteze atenţia şi să se impună atât elitei intelectuale, cât şi păturilor largi de ascultători.

Despre rolul muzicii la radio 

Muzicii i s-a conferit un rol de prim rang: dat fiind specificul său, radiofonia adresându-se (pe calea undelor electromagnetice) simţului auditiv. Numai că, pentru a acţiona eficient era necesar un instrument complex, capabil să răspundă satisfăcător numeroaselor imperative generate de spectrul atât de nuanţat diferenţiat al genurilor muzicale, care urmau să intre într-un proces elastic de interferare cu sensibilitatea, cultura şi gusturile estetice ale eterogenei audienţe." (Octavian Lazăr Cosma - Simfonicele Radiodifuziunii Române)

Importanţa de a avea orchestre proprii 

Conducerea instituţiei a sesizat, în demersul ce se recomanda pentru câştigarea interesului publicului ascultător, importanţa pe care o poate avea înfiinţarea şi permanentizarea unei orchestre proprii, de care să dispună necondiţionat pentru a exercita prin intermediul ei o intensă acţiune de propagare a valorilor componistice şi interpretative. Într-adevăr, Orchestra Naţională Radio (titulatura actuală a primului ansamblu al Societății Române de Radiodifuziune) odată constituită s-a afirmat plenar, impunându-se în viaţa artistică a ţării deoarece, prin profilul său, era destinată să se adreseze unui auditoriu virtual nelimitat de cadrele unei săli de concert. Şi-a înţeles perfect misiunea, prin conducătorii artistici, întreţinând o vie pulsaţie muzicală, punând la dispoziţia melomanilor partituri celebre şi în primă audiţie, universale şi româneşti, în variantele interpretative ale unor şefi de orchestră şi solişti de prim rang.

Primul director al programelor muzicale - Mihail Jora

Grija Consiliului de Administraţie era să găsească personalităţi în fruntea departamentelor, personalităţi care, beneficiind de autoritate şi de competenţă, să fie şi buni organizatori, totul pornind practic de la zero. A fost numit Mihail Jora, compozitor şi pianist, în funcţia de "referent muzical"; curând va fi avansat director al programelor muzicale. O alegere mai fericită nu era posibilă: Mihail Jora avea atunci 39 de ani, era distins cu Premiul de Compoziţie "George Enescu", susţinea concerte în calitate de pianist şi semnase articole foarte apreciate. În cercurile înalte ale societăţii româneşti se bucura de prestigiu şi ca urmare a faptelor sale din vremea primului război mondial ce marcaseră profund conştiinţa publică (era "mare mutilat", pierzându-şi un picior pe câmpul de luptă).

Mihail Jora şi-a dedicat întreaga capacitate şi forţă de muncă proiectării emisiunilor muzicale propunându­-şi ca acestea să fie atractive, variate şi de calitate. Particularitatea lor consta în faptul că toate se transmiteau în direct. Ca atare, timp de câteva ore, zilnic, trebuiau să existe interpreţi şi programe, acoperind genurile muzicii distractive: populară, operetă, instrumental - camerală, orchestrală... Cerinţa părea copleşitoare, având în vedere faptul că nu exista o bibliotecă muzicală, un fond minim de partituri sau de ştime la care să se apeleze și nici instrumentiști angajați. Totul era o improvizaţie, căreia Mihail Jora îi facea faţă cu succes. Nu punem în ecuaţie dificultăţile ce decurgeau din nepunctualitatea celor solicitaţi să susţină programe ceea ce îi obliga pe cei prezenţi, în primul rând pe referentul muzical, să se aşeze la pian şi să încropească ceva pentru că spaţiul disponibilizat -mai exact timpul - trebuia umplut..." (Octavian Lazăr Cosma)

Perioada postbelică 

Perioada imediat următoare războiului a fost prielnică laturii muzicale a radiodifuziunii: în 1945, la imboldul maestrului Dumitru D. Botez, dirijorul Ion Vanica înfiinţează Corul de Copii Radio; doi ani mai târziu ia fiinţă Orchestra de Studio Radio, actuala Orchestră de Cameră, iar în 1949, Orchestra Populară Radio. În funcția de dirijor permanent au fost, în timp, angajați următorii: Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Iosif Conta, Emanuel Elenescu, Horia Andreescu sau Tiberiu Soare - Orchestra Națională Radio, Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Cristian Brâncuși - Orchestra de Cameră Radio, Dumitru D. Botez, Dumitru Stancu, Gheorghe Danga, Emanuel Elenescu, Aurel Grigoraș sau Dan Mihai Goia - Corul Academic Radio, Nicolae Vicleanu, Eugenia Văcărescu sau Voicu Popescu - Corul de Copii Radio și Nicușor Predescu, Radu Voinescu, Ionel Dinicu, Ionel Budișteanu sau Adrian Grigoraş - Orchestra de Muzică Populară Radio. Dintre soliștii angajați ai Societății Române de Radiodifuziune amintim numele recente: Horia Mihail, Dana Borșan, Răzvan Suma, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu.

În perioada 1968 - 1972 Petre Brâncuși (rector al Coservatorului "Ciprian Porumbescu" din București 1972-1982) devine director al Direcției Muzicale din cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Începând cu această perioadă se produc îmbunătățiri ale realizării redacționale a programelor muzicale, a concepției înlănțuirii genurilor muzicale și a lucrărilor propuse pentru difuzare. Se punea accent pe coordonarea desfășurării tuturor activităților muzicale pe parcursul unei săptămâni, până la cele mai mici amănunte (inclusiv redactarea titlurilor, numelor,formulărilor, etc.).

Concepţia programelor muzicale

Realizatorii programelor muzicale acordau o atenție specială varietății stilurilor, perioadelor istorice și genurilor propuse, precum și succesiunii lucrărilor ce urmau a fi prezentate. Scopul era ca fiecare ascultător, indiferent de pregătire, să-și poată regăsi preferințele și în paralel să-și poate forma o cultură muzicală solidă urmărind aceste programe. Muzica românească se bucura de o atenție sporită. Erau prezente nume ale componisticii de la înaintași până la cei contemporani, spațiile destinate acestei muzici fiind vaste. Astfel apar rubricile "Noilor înregistrări" în care erau prezentate opusuri ale compozitorilor vremii, multe în prime audiții. Dintre numeroasele personalități muzicale prezente în această rubrică îi amintim pe: Ștefan Niculescu, Pascal Bentoiu, Cornel Țăranu, Myriam Marbe, Doru Popovici, Felicia Donceanu sau Octavian Nemescu.

Transmisiunile directe ale diverselor evenimente politice, economice, sociale, culturale, sportive, etc. au fost dintotdeauna o trăsătură definitorie și distinctivă a instituției radioului de pretutindeni și s-a înscris ca o preocupare constantă a instituției românești de gen. În plan muzical este o tradiție de foarte multe decenii recunoscută transmiterea în direct a concertelor din studioul Mihail Jora, a celor de la Ateneul Român, de la Opera Națională din București sau de la Sala Mare a Palatului Republicii, cât și a concertelor și spectacolelor Filarmonicilor și Operelor Naționale din celelalte mari orașe ale României. În imensul repertoriu acumulat în acest fel o bună parte este reprezentată de numeroase prime audiții absolute mondiale. Premiera operei "Hamlet" de Pascal Bentoiu, în 2 decembrie 1971, la Opera din București, premiera lucrării "Haz de necaz" semnată Sergiu Celibidache, la Ateneul Român pe 7 iulie 2012 sau premiera operei "O Scrisoare Pierdută" de Dan Dediu, în 16 decembrie 2012, la Opera din București sunt doar câteva exemple de astfel de evenimente muzicale extrem de importante la care Societatea Română de Radiodifuziune a participat și implicit pe care le-a difuzat publicului meloman.

Emisiunile informative muzicale reprezintă o altă constantă în grila de programe a tuturor posturilor și în prezent, în mod special, a postului Radio România Muzical. Dintre numeroasele titluri sub care s-au difuzat știrile enumerăm emisiunea comentariu "Actualitatea muzicală", "Cronica lirică", "Agenda folclorică", iar în prezent știrile muzicale sunt difuzate sub forma unui buletin informativ zilnic - "Info Buletin Muzical" (care cuprinde știri, reportaje, rubrici, interviuri, etc.). De-a lungul timpului, denumirea instituţiei a înregistrat numeroase modificări datorate conjucturii istorice, diferitelor concepte de organizare și administrare, dar şi regimurilor politice care au condus ţara, după cum urmează

1928 - 15 august 1936: Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România

15 august 1936 - 11 iunie 1948: Societatea Română de Radiodifuziune

11 iunie 1948 - 23 mai 1949: Societatea Română de Radiodifuziune Naţională

23 mai 1949 - 31 octombrie 1953: Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune

31 octombrie 1953 - 17 august 1954: Direcţia Generală Radio din Ministerul Culturii

17 august 1954 - 5 martie 1958: Direcţia Generală a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştrii

5 martie 1958 - 28 decembrie 1973: Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune

Ianuarie 1990 - 18 iunie 1994: Radioteleviziunea Română

18 iunie 1994- prezent: Societatea Română de Radiodifuziune (cunoscută sub numele de brand Radio România)