Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Cristian Mandeal și Orchestra Națională Simfonică a României. Concert in memoriam lui Radu Lupu la Ateneul Român, pe 6 decembrie

Publicat: vineri, 25 Noiembrie 2022 , ora 9.16

Orchestra Națională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susține miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19.00, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian și orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

Cristian Mandeal mărturisea: "Concertul Orchestrei Naționale Simfonice a României din 6 Decembrie 2022 este dedicat memoriei lui Radu Lupu, cel mai mare pianist român de după Dinu Lipatti. Monumentală figură a artei pianistice contemporane, Radu Lupu reprezintă un ideal de neatins, un etalon muzical universal imposibil de depășit, un unicat creator de legende pe întreg mapamondul, în recitaluri de neuitat sau în compania celor mai importante orchestre și celor mai distinși dirijori. În afara periodicelor sale apariții în concertele de la Ateneu sau în cele din cadrul marelui nostru festival, atașat sufletește de țara în care s-a născut, și-a dăruit cu generozitate arta în folosul promovării imaginii culturii românești sub forma unui veritabil garant, participând ca solist al Filarmonicii George Enescu la varii turnee internaționale de mare prestigiu în țări ca Japonia, Italia, Germania, Elveția sau Olanda, sala Concertgebow. Datorită stării sănătății sale, a rămas neîndeplinit ultimul său proiect de a ne susține ca solist alături de Orchestra Română de Tineret la concertul dat în noua sală a Filarmonicii din Paris la 30 noiembrie 2018, cu ocazia centenarului Marii Uniri. Ar fi coincis exact cu ziua aniversării sale de 73 de ani ! Acum, după mai bine de jumătate de an de la trecerea sa în nemurire, ne simțim datori și profund onorați să dedicăm acest concert memoriei sale, sub forma unui program susținut de Orchestra Națională Simfonică a României , succesoarea de drept a tuturor celor trei orchestre de tineret din care provine, încercând astfel să creăm o punte către viitor. Este omagiul nostru, admiratori și prieteni de suflet, și prin noi al țării întregi, adus celui mai strălucit artist al artei interpretative instrumentale, veritabil giuvaer al panopliei spiritualității românești."

Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00, Telefon: 021.315.68.75. Plata doar în numerar), Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar".

Pentru informații detaliate legate de activitatea Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" și de Orchestra Română de Tineret puteți accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

BIOGRAFII

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal și-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" timp de 10 ani (1965 - 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) și compoziția (Ștefan Niculescu), completându-și ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) și München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română București (1974 - 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 - 1980), Cluj (1980 - 1987) și București (1987 - 2009). A fost Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu", ediția 2001 și 2003.

Ca Dirijor Principal și Director General al Filarmonicii "George Enescu" (1991 - 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituție - etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată și modernizată clădirea Ateneului Român (1991 - 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură și în orchestră în valoare de sute de mii de Euro. Repertoriul a fost constant îmbogățit și înnoit. Personalul artistic s-a bucurat de respect și recunoaștere națională și internațională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială. Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât și în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD și DVD, printre care integralele Enescu și Brahms. Au avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet național și internațional și o constantă participare la toate edițiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formațiilor muzicale ale instituției, cât și prin participări individuale ale artiștilor de prim rang. A fost reînființată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formație de elită a orchestrei simfonice.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați soliști ai contemporaneității.

A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) și la Orchestra Națională Bască - San Sebastian (2001 - 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 - 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 - 2008) - primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 - 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 - prezent).

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiții absolute. În special ale compozitorilor români, dar și străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a realizat opera Oedipe în primă audiție britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) și italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005). Din 2008 este Președintele Societății George Enescu din Londra.

A realizat sute de minute de imprimări de Radio și a înregistrat pe LP, CD și DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis și Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii "George Enescu" la 125, 135 și 140 de ani.

Este membru, dar și președinte în juriile unor concursuri internaționale de dirijat.

Cristian Mandeal a primit numeroase premii și distincții românești și străine. Este cetățean de onoare al orașului Brașov și Doctor Honoris Causa al Academiei din Cluj.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă și dirijează constant începând din 2008.

Alături de sutele de tineri muzicieni care au facut parte de-a lungul timpului din Orchestra Română de Tineret, Cristian Mandeal a marcat pentru prima data prezența unei orchestre simfonice din România pe mari scene ale Europei precum, Filarmonica din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Marea Sală Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Accademia di Santa Cecilia din Roma, Elb Philharmonie din Hamburg, și multe altele.

Din vara anului 2022, Cristian Mandeal este director artistic al Centrului Național de Artă Tinerimea Română

Orchestra Națională Simfonică a României

Înființarea Orchestrei Naționale Simfonice a României a reprezentat o încununare a programului Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, membrii săi fiind la ora actuală posesori ai unei bogate experiențe de concert, în marea lor majoritate trecând prin toate etapele de pregătire, începând de la 14 ani cu Orchestra Junior, continuând cu Romanian Simfonietta și binecunoscuta Orchestră Română de Tineret.

Orchestra Națională Simfonică a României are deja o bogată activitate concertistică, susținând concerte în țară la București, Cluj și Timișoara și în spațiul european la Ruse, Linz, Salzburg, Chișinău, Geneva, Paris, Lyon, Rouen, Nantes și Bruxelles, acumulând o bogată experiență nu doar în interpretarea repertoriului clasic, ci și în alte stiluri muzicale, precum pop, rock-simfonic, jazz sau muzică de film, colaborând cu nume de primă mărime ale scenelor internaționale precum Pinchas Zukerman, Cristian Măcelaru, David Garrett, Sarah Chang, Cristian Mandeal sau Vladimir Cosma.

În anul 2019, a susținut un amplu turneu în Satele Unite, unde a concertat alaturi de Winton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra.

De asemenea, Orchestra Națională Simfonică a României a reușit performanța de a se afla în topul preferințelor unor artiști de renume internațional și a unor importante case de discuri, fiind deja prezentă pe două proiecte discografice, respectiv cu un dublu CD alături de celebrul Vladimir Cosma în dubla postură de compozitor și dirijor, la casa de discuri Larghetto și alături de celebrul percuționist Bogdan Băcanu și grupul de marimbafoane Wave, la casa de discuri Genuine, formulă în care au susținut și un număr de concerte electrizante la București și Timișoara. Prezențele discografice continuă, astfel că în 2019 celebra casă de discuri Sony a lansat un CD unde Orchestra Națională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal evoluează alături de fenomenalul tânăr percuționist Cristoph Sietzen.

Orchestra Națională Simfonică a României se înfățișează astăzi publicului ca un loc de întâlnire pentru cei mai valoroși membri din toate generațiile Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, care prin mentalitatea lor profesională și înalta ținută artistică dublată de o considerabilă experiență internațională, reușesc să-și asume rolul de ambasadori ai culturii române.