Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Musica Ricercata Festival Op. 4 "Ramificări", a IV-a ediție 2022

Publicat: vineri, 15 Iulie 2022 , ora 10.56

28 iulie 2022

19.00: Biserica Ursulinelor

"Musica Ramificata"

Matei Ioachimescu - flaut

Cristian Spătaru - dirijor

Musica Ricercata

Jean-Philippe Rameau - "Păduri pașnice (Dansul marii pipe a păcii)" din opera Indiile galante

Alin Chelărescu - Vreascuri ramificate p.a.a.

Jean-Philippe Rameau - "Furtuna" din opera Platée

Girolamo Frescobaldi - Toccata cromatica

Kalevi Aho - Concert pentru flaut alto și coarde p.a.

21.00: Biserica Ursulinelor

Q&A cu Matei Ioachimescu și Kalevi Aho

29 iulie 2022

17.00: Parcul ASTRA

Ioana Nicolaie - atelier de literatură pentru copii

19.00: Biblioteca ASTRA

Discuție cu public "Ramificările păcii I"

Emil Hurezeanu, Gabriel Bebeșelea

30 iulie 2022

19.00: Erasmus Büchercafé

Discuție cu publicul II "Ramificările păcii II"

Mircea Cărtărescu, Radu Vancu

22.00: Biserica Evanghelică Sf.Ioan

Recital extraordinar de vioară solo "Zweige/Ramuri"

Sayaka Shoji (vioara Stradivarius Recamier)

Johann Sebastian Bach - Partita nr.2 pentru vioară solo

Bela Bartok - Sonata pentru vioară solo

31 iulie 2022

19.00: Sala Atrium a Primăriei Sibiu

"Ramificări generaționale"

Götz Teutsch - acordarea titlului de cetățean de onoare al Sibiului de către primarul Astrid Fodor

Emil Hurezeanu, Gabriel Bebeșelea

1 august 2022

20.00: Piața Mare

Concert extraordinar de închidere a MR Fest Op.4 "Ramificări ale păcii III"

Muzicieni ai Musica Ricercata, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, muzicieni ucraineni, Corul Filarmonicii din Vinița (Ucraina)

Gabriel Bebeșelea - dirijor

Rodica Vica - soprană

Lilia Istratii - mezzo-soprană

Tiberius Simu - tenor

Sergiu Garabajii - bariton

Valentino Fioravanti - Corul final din opera "La foresta d'Hermanstad" (premiera modernă)

Ludwig van Beethoven - Simfonia nr.9 "Oda bucuriei"

DESCRIERE

Ediția a patra a Musica Ricercata Festival, "Ramificări", are la bază un concept dedicat păcii, provenit din descoperirea dirijorului Gabriel Bebeșelea la Napoli, opera "La foresta d'Hermanstad" (Pădurea Sibiului).

Această operă, compusă în 1812 de unul din cei mai mari compozitori napoletani, Valentino Fioravanti, este unica creație operistică a cărei acțiune se petrece într-un oraș de pe actualul teritoriu al României. Tocmai de aceea, această descoperire marca Musica Ricercata este una epocală, fiind pe rol pregătirea unei imense producții a întregii opere în viitorul apropiat, pentru realizarea unei premiere moderne la Sibiu, la mai bine de două secole de la ultima sa reprezentație la Napoli.

Însă, contextul actual extrem de tragic din Ucraina nu ne poate lăsa indiferenți, așa că toate evenimentele festivalului vor fi sub auspiciile păcii. "Ramificări" pornește de la pădurea din opera lui Fioravanti, dar rolul este acela de a ne îndrepta fiecare ramură, fiecare drum spre cel mai important mesaj în această perioadă - cel al păcii.

Festivalul debutează cu ansamblul Musica Ricercata interpretând o piesă-simbol, "Fôrets paisibles; Danse de grand calumet de la paix" (Păduri pașnice; Dansul Marii Pipe a Păcii), inspirată din tratatul de pace semnat în 1725 între amerindieni si Chicagou. Piesa centrală este lucrarea care dă și numele acestei ediții, Ramifications compusă de transilvăneanul György Ligeti, compozitorul de la care și provine numele festivalului.

Unii din cei mai importanți muzicieni și creatori români și străini vor fi prezențila Sibiu pe parcursul festivalului: Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Emil Hurezeanu, Radu Vancu, Sayaka Shoji (care va susține un recital extraordinar pe vioara Stradivarius cumpărată de Napoleon pentru Madame Recamier), Kalevi Aho (cel mai important compozitor contemporan finlandez), Götz Teutsch (sibianul care a fost timp de 3 decenii solo-violoncelist al celei mai mari orchestre din lume, Berliner Philharmoniker), Matei Ioachimescu, toți susținând evenimente extraordinare al cărui mesaj de pace va fi culminat de un proiect extraordinar de închidere a festivalului.

Acest concert va avea loc în Piața Mare și va reuni într-un mod fascinant Corul Filarmonicii din Vinița (Ucraina), alături de alți muzicieni din Ucraina (refugiați în diferite țări europene), din Moldova, România și alte țări din Uniunea Europeană, care vor interpreta cea mai puternică muzică ce deține un mesaj pacifist: Simfonia nr.9 "Oda bucuriei" a lui Beethoven. Acest proiect unic la nivel european reunește 120 de muzicieni care vor transmite cel mai puternic mesaj de unitate al textului lui Friedrich Schiller, devenit ulterior imn al Uniunii Europene: "Toți oamenii vor deveni frați", "Fiți îmbrățișați, milioane!"

Cei peste 120 de muzicieni reuniți simbolic în locul în care a avut loc summit-ul UE din 2019, într-un acest proces muzical-pacifist la Sibiu vor interpreta în deschidere și un fragment din opera "La foresta d'Hermanstad", pregătind viitoarea punere în scenă completă a titlului, această lucrare fiind o demonstrație a europenismului de secole al Sibiului, recunoscut inclusiv în cealaltă parte a continentului, în Italia.