Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Începe mâine, 3 decembrie, Concursul Național de Interpretare și Creație Muzicală "Paul Constantinescu", ediția a XXVI-a

Publicat: joi, 2 Decembrie 2021 , ora 12.54


Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secția sa Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" din Ploiești organizează online cea de-a XXVI-a ediție a Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală "Paul Constantinescu" în perioada 3-6 decembrie a.c. Concursul este deschis celor mai talentați elevi și studenți de la liceele, colegiile, universitățile și facultățile de muzică din România, fiind structurat pe cinci secțiuni: pian, vioară, violoncel, canto și compoziție muzicală.

Juriile de specialitate ale celor cinci secțiuni ale concursului sunt alcătuite din prestigioase personalități ale vieții muzicale românești, reprezentanți ai Universității Naționale de Muzică București: dr.Ilinca Dumitrescu (președinte secția pian), prof.univ.dr.Gabriel Croitoru (președinte secția vioară), prof.univ.dr.Silvia Voinea (președinte secția canto), prof.univ.dr.Marin Cazacu (președinte secția violoncel) și prof.univ.dr.Dan Buciu (președinte secția compoziție).

Urăm succes tuturor participanților.