Arhivă : Agenda de concert Înapoi

ARTEXIM a câștigat procesul și apelul făcute de Casa de Licitații Historic

Publicat: vineri, 8 Octombrie 2021 , ora 14.17

ARTEXIM prezintă public conținutul relației cu Historic, pentru a proteja imaginea Festivalului Enescu, precum și alte evenimente și produse culturale de problemele pe care le creează asocierile forțate de imagine

ARTEXIM a câștigat atât procesul, cât și apelul intentate de Casa de Licitații Historic, pentru a obține o ordonanță președințială care să oblige instituția să scoată de pe site-ul propriu fie comunicatul integral emis în data de 20 august, privind sesizarea MAI cu privire la cercetarea autenticității și a provenienței pieselor scoase la licitația din 22 septembrie, prezentate drept "manuscrisul partiturii Oedipe" și vioara care ar fi aparținut lui George Enescu, fie doar punctul 4 din acel text, care făcea trimitere la licitația cu privire la manuscrisele lui Eliade.

Aceasta a fost cea mai atipică activitate de care s-a ocupat echipa Festivalului Enescu în timpul ediției jubiliare din acest an. A fost o activitate care a îngreunat consistent munca unei echipe restrânse și supraîncărcate din cauza dificultății organizării Festivalului Enescu în condiții de pandemie, precum și o premieră în istoria Festivalului Enescu: anterior, ARTEXIM nu a mai fost dat niciodată în judecată, cu atât mai puțin de o companie care a pretins în discursul său public că promovează cultura și patrimoniul cultural.

În ambele procese, ARTEXIM a fost reprezentat pro bono de casa de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, care este furnizorul de servicii juridice al Festivalului Enescu din 2013.

Instanța a pronunțat ieri, 7 octombrie, sentința în apelul făcut de reclamantă, urmând ca motivația respingerii acestuia să fie dată publicității. Din motivația publicată de prima instanță, după pronunțarea pe 13.09.2021, reținem următoarele argumente formulate de judecători în susținerea respingerii cererilor Casei de licitații Historic:

1. Acțiunea ARTEXIM de a emite acel comunicat de presă "nu are aparența unei fapte ilicite. "Art. 31 alin 2 din Constituție prevede că <<autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice.>> În mod evident, faptul că reclamanta organizează o licitație publică cu bunuri ce pot aparține lui George Enescu și care pot fi clasate în patrimoniul cultural național mobil este <<o treabă publică>>, în sensul avut în vedere de legiuitorul constituant, fiind creată astfel o evidență solidă a interesului public al informațiilor legate de această licitație".

2. Comunicatul de presă emis are aproximativ același conținut cu sesizarea trimisă MAI, mai puțin un punct 5 și câteva rânduri din punctul 4, și prezintă faptele de manieră "imparțială". Trimiterea la licitația anterioară pentru manuscrisele Eliade, din punctul 4, s-a făcut "într-o modalitate ce nu constituia, aparent, o acțiune de denigrare a imaginii reclamantei", ci avea rolul de "prevenire a unor eventuale prejudicii legate de pierderea din patrimoniul național a unor bunuri de o importanță deosebită".

3. ARTEXIM "și-a exercitat o responsabilitate constituțională în raport cu interesul publicului, art. 31, alin. 2 din Constituție, cât și o obligație legală în raport de obiectul său de activitate, ce se presupune că este guvernat de același principiu cu cel ce guvernează Ministerul Culturii, respectiv protejarea patrimoniului național cultural, ca factor determinant al identității culturale a României și ca resursă neregenerabilă art. 3, litera g din HG 90/ 2010".

4. În procesele pentru obținerea unei ordonanțe președințiale, instanța judecă "aparența dreptului" și nu fondul problemei, iar Historic nu a reușit să dovedească aparența dreptului plângerii sale, care susținea că ARTEXIM i-ar fi prejudiciat imaginea.

ARTEXIM consideră că ține tot de responsabilitatea sa constituțională cu privire la informarea asupra treburilor publice și de responsabilitatea sa de a proteja patrimoniul cultural să aducă la cunoștința publicului evoluția pe care a constatat-o în ultimele săptămâni în comportamentul Casei de licitații Historic, cu privire la Festivalul Enescu:

1. Comunicarea Historic, pentru promovarea licitației din 22 septembrie, s-a folosit de reputația Festivalului Enescu și de atenția publică pe care a generat-o campania noastră de promovare a ediției jubiliare din 2021. În marketing, această abordare se numește "ambush marketing" și se referă la acțiunile de promovare și marketing pe care o organizație le face pentru a valorifica în interes propriu notorietatea unui eveniment la care nu contribuie ca organizator, partener sau sponsor. ARTEXIM face această precizare pentru a se delimita public explicit de toate aceste mesaje și demersuri făcute de Historic. ARTEXIM nu a luat poziție în această perioadă pe acest subiect, pentru a nu afecta comunicarea si organizarea Festivalului Enescu, mai mult decât a făcut-o Casa de licitații Historic.

2. Începând cu data de 23 iunie 2021, Historic a făcut demersuri pentru a obține o asociere indirectă cu Festivalul Enescu. Historic a solicitat în scris ARTEXIM, la acea dată, găzduirea la Ateneu a unei expoziții care să prezinte documente ce urmau să fie scoase la licitație pe 22 septembrie.

Pe 24 iunie, într-o conversație telefonică, reprezentantul Casei de licitații a făcut presiune pentru a obține un răspuns pozitiv, invocând relația foarte bună cu ministrul și cu Ministerul Culturii. ARTEXIM a refuzat găzduirea expoziției, atât la telefon, cât și în scris. Argumentele refuzului ARTEXIM au fost: A. ARTEXIM urma să organizeze propria sa expoziție, declinată din strategia de comunicare, pentru a prezenta viața lui George Enescu si istoria Festivalului Enescu. B. O licitație este o activitate comercială. Regulile de branding ale Festivalului Enescu nu permit nici măcar sponsorilor să-și promoveze operațiuni comerciale în asociere cu Festivalul, deci cu atât mai puțin unei companii care nici nu are contract de asociere cu Festivalul.

Reprezentantul Casei de licitații a transmis în conversația telefonică din 24 iunie că și dacă ARTEXIM refuză, tot va solicita aprobarea Ministrului și atunci Festivalul va trebui să găzduiască expoziția pentru promovarea licitației.

Pe 19 august, după-amiază, reprezentantul Casei de licitații a revenit cu un apel telefonic și a anunțat că a primit aprobarea Ministrului Culturii pentru organizarea expoziției la Ateneu, în timpul Festivalului Enescu. A primit tot un refuz și i s-a cerut să transmită pe email dovada afirmațiilor sale.

Pe 20 august, ARTEXIM a verificat telefonic la Cabinetul Ministrului dacă există vreun astfel de acord. A primit un răspuns negativ, fiind confirmat doar faptul că reprezentantul Casei de licitații a făcut demersuri în acest sens, dar a fost trimis să ia acordul organizatorului Festivalului.

Pe 6 septembrie, reprezentantul Casei de licitații a transmis pe email Nota cu nr 4645/19.08.2021 semnată de Ministrul Culturii, prin care i se dădea "acordul de principiu privind inițiativa colaborării dintre organizatorul Festivalului și Casa de licitații pe care o reprezentați, cu mențiunea necesității respectării termenilor și condițiilor stabilite de organizator, precum și a standardelor impuse de o astfel de manifestare care se bucură de un imens prestigiu național și internațional". Nota spunea în mod explicit că solicitarea reprezentantului Casei de licitații Historic a fost înregistrată la Ministerul Culturii pe 5.07.2021, deci după ce primise refuzul ARTEXIM. În emailul prin care a transmis către ARTEXIM Nota primită, reprezentantul Casei de licitații susținea în mod fals că ARTEXIM i-ar fi solicitat să ia acordul Ministerului și solicita ca expoziția să fie găzduită între 13 și 22 septembrie, la Ateneu.

ARTEXIM nu a mai dat niciun răspuns la acest mesaj, considerând subiectul încheiat cu decizia transmisă pe 24 iunie. De altfel, începând din 1 septembrie, la Ateneu era deja prezentă expoziția foto-documentară "Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de iubire".

3. În documentarea făcută în această perioadă, echipa ARTEXIM a observat că nu este prima oară când Casa de licitații încearcă o asociere forțată și nefundamentată cu Festivalul Enescu.

În comunicarea făcută de Casa de licitații Historic, se arată că atât vioara despre care pretinde că ar fi fost a lui George Enescu, cât și "partitura" Oedipe ar fi fost prezentate și într-o expoziție organizată la Opera Națională, cu ocazia sau în timpul Festivalului Enescu 2013. Menționăm că o astfel de expoziție nu a făcut niciodată parte din evenimentele patronate de Festivalul Enescu în 2013. ARTEXIM a aflat despre această expoziție abia în august 2021, din comunicarea Casei de licitații. Singurul eveniment organizat în 2013 de Opera Națională și inclus în programul Festivalului Enescu a fost reprezentația "Oedipe". Atragem atenția că, dacă un eveniment este organizat simultan cu Festivalul Enescu, el nu poate fi validat de Festival și nu înseamnă că face parte din acesta. Aceasta face parte tot din tehnicile de ambush marketing, prin care se forțează asocierea dintre evenimente și activități.

De asemenea, reprezentantul Historic face trimitere în comunicarea sa la o altă expoziție cu obiecte ce aveau să fie scoase la licitație, care a fost organizată în timpul Festivalului Enescu 2019, la Ateneu, iar în unele cazuri vorbește public chiar de "un parteneriat cu Festivalul Enescu". Menționăm că nici în 2019 nu a existat niciun parteneriat sau contract între ARTEXIM și Casa de licitații Historic. Și în acel caz, expoziția a fost făcută în baza unui contract între Casa de licitații și Filarmonica George Enescu, care răspunde de Ateneul român. ARTEXIM nu a semnat niciun contract care să permită o asociere cu expoziția respectivă, care a ocupat spațiul simbolic și de desfășurare a Festivalului Enescu 2019, și nici nu i-a fost solicitat punctul de vedere.

Considerăm că este de interes public să dăm publicității aceste detalii, pentru a atrage atenția atât publicului, cât și instituțiilor culturale și autorităților cu privire la practici de comunicare, marketing și organizare care vizează promovarea intereselor private/ comerciale ale unor actori, prin forțarea unei asocieri de imagine cu evenimente și produse culturale cu reputație bună. Astfel de asocieri dăunează patrimoniului cultural, prestigiului său și al instituțiilor care se ocupă de valorificarea sa.

Pornind de la această experiență negativă a Festivalului Enescu, recomandăm și solicităm tuturor autorităților competente, care au orice fel de legătură cu evenimente și produse culturale apreciate de publicul larg, deci inclusiv Ministerului Culturii, să fie atente la fundamentarea solicitărilor ce vin de la persoane fizice și juridice cu privire la organizarea propriilor activități în asociere cu acestea. Considerăm că este în interesul public ca orice asociere să fie analizată de operatorul cultural din perspectiva oportunității, a regulilor de organizare, a cadrului legal, și să nu fie impusă "de sus".

În încheiere, în analiza mesajelor transmise de reprezentantul Casei de licitații Historic, am observat recurgerea la amenințări cu darea în judecată. Îi solicităm public să oprească această campanie care arată ca un efort de intimidare, prin care pare să urmărească să determine ARTEXIM să abdice de la responsabilitățile sale legale. Așa cum arată istoria ARTEXIM, această instituție nu s-a angrenat niciodată în conflicte cu nicio altă organizație și nu a urmărit niciodată denigrarea nimănui. Toată activitatea ARTEXIM a fost pusă în subordinea responsabilităților sale legale: promovarea patrimoniului cultural, inclusiv prin organizarea Festivalului și a Concursului Internațional George Enescu.

Am fi preferat ca și în această perioadă să ne ocupăm exclusiv de organizarea Festivalului Enescu. Doar demersurile Casei de licitații Historic ne-au făcut să reacționăm, conform responsabilităților legale ce ne revin.