Arhivă : Agenda de concert Înapoi

LARSON TRIO în concert offline, la Sibiu

Publicat: miercuri, 22 Septembrie 2021 , ora 15.57

Sunt tineri, performanți și au mult entuziasm pentru provocări muzicale noi. Larson Trio, cea mai proaspătă formație camerală din România, deschide noua stagiune Florescu-Fernandez & Friends 2021-2022 cu un concert care are loc duminică, 26 septembrie, de la ora 17:00, în Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu, iar intrarea este liberă.

Larson Trio s-a format în anul 2020 și reunește trei tineri instrumentiști români (Andreea Greluș - vioară, Marian Mircea - violoncel, Catalina Bordeanu - pian), pe care îi motivează dorința de a duce muzica clasică la cel mai înalt nivel. În cadrul concertului de la Sibiu, cei trei vor interpreta Trio cu pian în Si bemol major D. 28 de Franz Peter Schubert și Trio în la minor op. 50 de Pyotr Ilyich Tchaikovsky.

"Nu ne-am imaginat vreodată că un concert poate fi și altfel decât live sau offline, dar am fost aruncați într-o realitate în care a devenit relevant să menționăm că pregătim un concert offline, fără ca informația aceasta să fie un pleonasm. Oricât de mult ne bucurăm și ne ajută înregistrările unor recitaluri pe care le pregătim, nimic nu poate înlocui sau depăși emoția și energia din mijlocul unei întâlniri în carne și oase dintre public și muzicieni, precum și magia care ia naștere din această întâlnire. Ne dorim ca întreaga stagiune pe care am pregătit-o să rămână offline până la final și să oferim, în continuare, prin proiectul nostru, un spațiu al colaborării libere dintre artiști, precum și o șansă pe care artiștii emergenți să o valorifice pentru a se face auziți" precizează Makcim Fernandez Samodaiev și Monica Florescu, co-fondatori ai Stagiunii Camerale "Florescu-Fernandez & Friends".

FB Event: Larson Trio în Stagiunea Camerală FFF

Concertul face parte din seria "Odae cum harmoniis", un proiect realizat în parteneriat cu Forumul German Sibiu, cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Relații Interetnice.


CINE SUNT ARTIȘTII?

Andreea Greluș este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București și, în prezent, membră a Orchestrei de Cameră Radio din București, cât și a Orchestrei Române de Tineret. Dorința sa de a avea cât mai multe conexiuni muzicale, alături de alți instrumentiști, a îndrumat-o către numeroase colaborări de tip cameral cu orchestre din România și din alte țări.

Mircea Marian este o prezență constantă, atât pe scena muzicală românească, cât și din afara țării. Pe lângă activitatea sa de solist instrumentist și membru ale unor ansambluri precum Violoncellissimo, Placello, Profil, Duo Cello Jaya și Orchestra de Cameră Radio, el este de asemenea dedicat vocației de pedagog, ocupând postul de lector în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Cătălina Bordeanu, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, este pasionată de muzica de cameră, cât și de acompaniamentul vocal și instrumental încă din liceu. Pe parcursul timpului, a abordat un repertoriu bogat și divers, având oportunitatea de a susținute recitaluri și înregistrări speciale alături de muzicieni valoroși din țară.


STAGIUNEA CAMERALĂ "FLORESCU - FERNANDEZ & FRIENDS"

Pasiunea pentru muzică stă la baza Stagiunii Camerale "Florescu - Fernandez & Friends", un proiect independent și unic în Sibiu, cu concerte "full house" în fiecare lună. Stagiunea a început în 2015 la inițiativa violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev (Cuba) și a pianistei Monica Florescu (România), stabiliți la Sibiu după ce timp de mai mulți ani au studiat, locuit și concertat în diferite țări din Europa și în Mexic. Pentru că Sibiul se bucură de un public cunoscător și avid de muzică clasică, stagiunea camerală "Florescu - Fernandez & Friends" propune o serie de concerte lunare, unde invitați sunt muzicieni cunoscuți din România, dar și din afara țării. Concertele stagiunii au și o dimensiune educativă, fiecare lucrare interpretată fiind introdusă de scurte explicații și repere istorice.