Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Start 'Concerte pe Siret', 18-21 august

Publicat: vineri, 13 August 2021 , ora 9.24

Concertele vor avea loc la Casa George Enescu din Mihăileni, Conacul Miclescu din Călinești și Conacul Moruzi de la Vârfu Câmpului după un program (https://propatrimonio.us5.list-manage.com/track/click?u=57f50bdf2c77a5bb1add2a851&id=f0cac2a2e5&e=d11e877674) foarte intens.

Concertele vor fi susținute de pianista Raluca Știrbăț, președinta Societății Internaționale "George Enescu" din Viena, inițiatoarea și susținătoarea proiectului de salvare a casei lui George Enescu din Mihăileni, violoncelistul Rudolf Leopold (Austria), soprana Simina Ivan (Austria, România), Cvartetul OUTIS, duo-ul violonistic Les Violons d'Ingres (Italia), Smaranda Iftime (violoncel) și Fanfara Shukar (România). Un concert special va fi susținut de tineri soliști, elevi ai colegiilor și universităților de muzică din Iași, Timișoara, București și Helsinki. În cadrul proiectului va avea loc proiecția filmului documentar "Renașterea Casei Enescu de la Mihăileni", realizat de regizorul Francisc Mraz.

Concertele sunt dedicate memoriei lui George Enescu, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani și își propun să integreze Casa Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional zonal și național. În cadrul concertului cameral din 19 august de la Casa Enescu va avea loc și lansarea albumului discografic George Enescu - Integrala creației pentru violoncel și pian, apărut chiar zilele acestea la casa de discuri vieneză Paladino music, avându-i ca protagoniști pe Rudolf Leopold și Raluca Știrbăț.

În grădina Casei Enescu din Mihăileni, în zilele de 18, 19 și 20 august, de la ora 18.00 și până la terminarea evenimentelor din fiecare seară, Librăria Cărturești va organiza un stand de carte de la care vor putea fi achiziționate cărți de literatură, arhitectură, muzică, artă și literatură pentru copii.