Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Stagiunea de marți seara CU PUBLIC! Laureați ai unor concursuri internaționale: baritonul Cristian Ruja

Publicat: miercuri, 17 Februarie 2021 , ora 8.30

La cei 26 de ani ai săi, pentru baritonul Cristian Ruja, participările la concursurile de specialitate sunt importante. Nu de mult, Concursul Internațional "Drumul spre celebritate", aflat la cea de a XI-a ediție, i-a conferit tânărului artist Premiul Florica Cristoforeanu și Premiul pentru Cea mai bună intepretare a unei piese românești, liedul Gornistul de P. Constantinescu. În urma unui parteneriat deja cu tradiție, Filarmonica "George Enescu" oferă câștigătorilor concursului Drumul spre celebritate și onoarea unui recital. Ne bucurăm să îl avem, în 23 februarie, invitat în Stagiunea de marți seara, pe talentatul interpret alături de pianista Raluca Ouatu. Recitalul va fi cu atât mai interesant cu cât protagonistul principal a dorit să aibă și un invitat, pe basul Ștefan Lamatic, un la fel de tânăr artist confirmat și el în competiții de prestigiu: Premiul al III-lea la concursul de lied "Ionel Perlea", premiul pentru Cel mai bun tânăr interpret la Concursul și Festivalul "Hariclea Darclee", premiul III la concursul "Opera Start" si Premiul Special al Juriului la Concursul Lied-ului romanesc, organizat de soprana Mariana Nicolesco.

Stagiunea de marți seara (Sala mică)
Marți 23 februarie 19:00 - 20:30

Ateneul Roman, Strada Benjamin Franklin, București, România

Recital vocal
CRISTIAN RUJA bariton

Invitat
ȘTEFAN LAMATIC bas

La pian RALUCA OUATU

În program, arii din opere de
Donizetti, Mozart, Puccini, Rossini, Verdi, Bellini, Gershwin, Massenet
Coproducător: Radio România Muzical

Începând cu miercuri, 17 februarie, biletele se pot procura: - De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar.

Telefon: 021.315.68.75 - Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar". Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numarul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase bilete. Pentru a susține activitatea Filarmonicii "George Enescu", procesatorul de plăți nu percepe la acest concert comisionul de 5% din valoarea biletului.

Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Concertele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Intrarea la concert este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte cu strictețe regulile impuse de protecție și distanțare.