Arhivă : Agenda de concert Înapoi

FCA - Inovație tehnologică: aplauze LIVE pentru Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena

Publicat: joi, 17 Decembrie 2020 , ora 11.22

O veste excelentă la final de an: tradiționalul Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena va avea loc, ca de obicei, pe 1 ianuarie 2021, la ora 12.15 (ora României), deși în fața unei Săli de Aur fără spectatori! În condițiile unei situații cu totul neobișnuite, provocate de pandemia de coronavirus, pentru a nu priva orchetra dirijată de Maestrul Riccardo Muti de reacțiile spectatorilor, ORF (Radioteleviziunea austriacă) a imaginat un proiect special ce se adresează publicului din întreaga lume. Pentru prima dată, milioanele de oameni ce urmaresc acest concert în peste 90 de țări din întreaga lume, vor putea reacționa, în direct, la performanța artiștilor.

În cadrul unei colaborări cu compania Poet Audio din Graz, producător de sisteme de sunet wireless de înaltă calitate, cele două părți ale concertului vor putea fi aplaudate live de mii de spectatori. Încă de pe acum, vă puteți înscrie în acest sens pe www.mynewyearsconcert.com pentru a-i putea ovaționa pe muzicienii Filarmonicii din Viena.

Această contribuție sonoră LIVE din partea publicului este o dovadă în plus de apreciere pentru comunitatea artistică, într-un moment în care aceasta se află în impas, în întreaga lume.

După ce v-ați înscris online, veți putea răsplăti Filarmonica din Viena cu ovatii LIVE, prin intermediul site-ului www.mynewyearsconcert.com, indiferent că vă aflați în fața unui computer, a unei tablete sau a unui smartphone. Aplauzele vor fi difuzate atât în sala Musikverein cât și în transmisiunea în direct a ORF. Sunetul colectiv al bătăilor din palme va fi generat de un software special instalat pe șase servere și va putea fi auzit în cele 20 de boxe amplasate în Sala de Aur.

Mai mult, aveți posibilitatea să încărcați în avans, pe site-ul www.mynewyearsconcert.com, o fotografie care să vă exprime entuziasmul pentru concert. O selecție din aceste imagini, cu informații despre localizarea geografică a spectatorilor, va fi prezentată de ORF în timpul aplauzelor LIVE.