Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Ediția a XVI-a a Festivalului Muzicii Maghiare, desfășurându-se în spațiul virtual, s-a dovedit un succes

Publicat: luni, 29 Iunie 2020 , ora 10.18

Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București, datorită situației create, a organizat ediția a 16-a a Festivalului Muzicii Maghiare într-un mod neobișnuit, online. Festivalul și-a păstrat structura și regulile, astfel că participanții au pregătit cânte-un program cu o durată de 20-25 minute, cuprinzând opusuri din literatura muzicală maghiară în proporție de minimum o treime din timp, alături de compoziții din literatura muzicală românească și/sau universală.

Data festivalului a fost mutată de la mijlocul lunii mai la sfârșitul lunii iunie, sperând până în ultima clipă în revenirea la normal, adică în sala de concert a Institutului. Pozitiv este că s-a putut participa la festival și de la foarte mare distanță (studenți români care se află acum în Statele Unite ale Americii), am ajuns la un public mult mai mare datorită faptului că cele trei zile de concurs și gala de decernare a premiilor au fost transmise integral pe siteul Institutului și pe platformele social media.

Un aspect ieșit din comun a fost faptul că au lipsit de la festival programele de pian solo, pare-se că pianiștii au fost cei mai afectați de restricțiile premergătoare festivalului în care nu au avut acces la instrument. Acest lucru a adus o oarecare schimbare în programul general al concursului, având în vedere că până acum pianiștii dominau festivalul. În program, pe lângă compozitorii clasici, cunoscuți Liszt Ferenc, Bartók Béla și Kodály Zoltán, la ediția din acest au fost prezentați piese și de la Dohnányi Ernő, Montág Vilmos, Járdányi Pál, Ligeti György și Pavlovits Dávid.

Juriul format din format din Tóth István, președintele juriului fondator de școală de muzică la Maglód (Ungaria); pianista Verona Maier, prorector al Universității Naționale de Muzică București; criticul muzical Ecaterina Stan; compozitorul și criticul muzical Makkai Gyöngyvér, profesor la Universitatea de Artă din Târgu Mureș; și compozitorul Ioan Dobrinescu, membru al Comisiei de Evaluare a Înregistrărilor Muzicale Radio, a decis următoarele:

Premiul I a fost acordat contrabasistului Vlad Rațiu, proaspăt absolvent al Universității Naționale de Muzică București. El va susține un recital la Bruxelles în organizarea Serviciului Cultural al Ambasadei Ungariei de la Bruxelles;

Premiul II a fost acordat mezosopranei Alina Dragnea și pianistului Tudor Scripcariu care vor avea posibilitatea de a concerta la Institutul Maghiar din Paris;

Deținătorul premiului III, chitaristul Filip Zsombor, student la Facultatea de muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, va susține un recital la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta;

Premiul In memoriam Ludovic Bács acordat împreună cu Fundația ACCUMM, a fost obținut de flautista târgumureșană Pethő Rebeka, studentă în anul I la Universitatea de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Ea va susține un recital la Academia Maghiară din Roma și va avea onoarea să cânte în cadrul concertului In memoriam Ludovic Bács organizat la Institutul nostru în ianuarie 2021, în apropierea zilei de naștere a maestrului.

Publicul, votând în jur de zece mii de persoane, a ales ca în concertul de Crăciun care va avea loc în decembrie la Institut, să se prezinte trompetistul Paul Grosar și pianista Bordos Nagy Csilla, proaspeți absolvenți ai studiilor de master la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru.