Arhivă : Agenda de concert Înapoi
Concert Aniversar de excepție al Corului de Copii și Tineret Symbol, la Ateneul Român. 'Jean Lupu - 80 de ani de viață, 60 de ani de dirijat'
Sâmbătă, 7 martie 2020, la Ateneul Român, Corul de Copii și Tineret Symbol, alături de prietenii săi, îl aniversează pe părintele fondator al corului, diacon-profesor Jean Lupu, printr-un concert aniversar de excepție "Jean Lupu - 80 de ani de viață, 60 de ani de dirijat".
Pentru acest eveniment, Corul Symbol îndrumat de conf. univ. dr Luminița Guțanu Stoian, dirijor principal al corului, și maestrul Jean Lupu, alături de prietenii săi, au pregătit un repertoriu select, menit să înalțe suflete, să sensibilizeze, dar și să aducă energia voioasă specifică folclorului românesc. Programul de concert cuprinde lucrări de Brahms, Delibes, Ciprian Porumbescu, Joseph Strauss, dar și prelucrări ale folclorului național. Se vor remarca soliștii vocali ai corului Maria Cazacu, Andreea Pîrvulescu, Andreea Mihalache, Corina Gatu și Daniela Greere, pianistele Cristina Gheorge, Diana Negreanu, Magdalena Bulibașa și Bianca Fodor și percuționista Andrada Coneac.
Corului Symbol i se vor alătura invitați speciali, care vor împărtăși cu publicul marea bucurie a momentului, într-un un program sensibil, de zile mari, ce cuprinde lucrări pentru vioară, pian, împreună cu soliști vocali: soprana Andreea Blidariu, solistă a Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", Galați, Simina Croitoru, laureată a concursurilor naționale și internaționale de vioară, Tiberiu Branga, membru al Orchestrei de Cameră Radio, Maria-Diana Petrache, laureată a Concursurilor naționale și internaționale de pian, Natalia Panciuc Colotelo, sefă de partidă în Orchestra Filarmonicii "George Enescu, prof. univ. dr. Olguța Lupu, decanul FCMPM din cadrul Universității Naționale de Muzică București, Andrei Petrache, laureat a Concursurilor naționale și internaționale de compoziție.
Momentul va fi onorat de participarea reprezentanților Președinției României, Patriarhiei Române, Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Asociației Naționale Corale din România, Consiliului Județean Olt, Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Alianței Belgo-Române din Bruxelles, cu care Corul Symbol are o lungă și frumoasă colaborare, de 20 de ani.
Concertul Aniversar din 7 martie va începe la ora 18:30, fiind precedat de evenimentul de lansare a celei mai recente cărți publicate de sărbătoritul serii, Jean Lupu - "Borne pe cale" - ce va avea loc la Ateneul Român la ora 17:00.
***
Corul Symbol al Patriarhiei Române activează sub înalta oblăduire a Patriarhiei Române chiar de la înființarea sa, din 1990. În cei 30 de ani de existență, Corul de Copii și Tineret Symbol, dirijat de diacon-profesor Jean Lupu și de conferențiar universitar doctor Luminița Guțanu Stoian, a acumulat un palmares impresionant: concerte în întreaga lume, o bogată discografie, dar și peste 20 de premii naționale și internaționale de mare valoare.