Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Marius Bodochi, Ladislau Csendes și Dolores Chelariu, invitați la 'Stagiunea de colecție' de la Biblioteca Națională a României

Publicat: marți, 5 Martie 2019 , ora 9.02

Luni 11 martie 2019, de la ora 17,30, vă invităm la un eveniment in premieră, intitulat "Intesectări culturale". Protagoniști vor fi: actorul Marius Bodochi, violonistul Ladislau Csendes și pianista Dolores Chelariu. Aceștia vor dovedi că arta unește și creează punți peste timpuri, iar poezii de Mihai Eminescu și Petőfi Sándor, îmbinate cu sonorități imaginate de Béla Bartók și George Enescu, îmbogățesc experiența culturală a publicului de astăzi.

Spectacolul va fi găzduit de Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22), si este inclus în cel de-al treilea sezon al Stagiunii de colecție, partea a proiectului ambițios "100 de ani în 100 de concerte" organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 București, prin Centrul Cultural Sector 1.

Dintre documentele propuse în cadrul expoziției adiacente de partituri cu semnificații istorice, se evidențiază: volumul "Contribuții la cunoașterea operei lui George Enescu - manuscrise in facsimil", apărut în 1956, ca un supliment al revistei "Muzica". După cum vom afla din Nota Redacției, Secția de muzică a Institutului de Istoria Artei din Academia Română, descoperă două lieduri ale lui Enescu (Doina și Souhait), dar și lucrarea pentru pian Preludiu și Scherzo, compoziții neînregistrate până atunci de biografii săi.

Alte partituri foarte intereseante care vor fi prezentate pe 11 martie sunt: reducția cu pian a tragediei lirice Œdip, este o ediție Salabert, din 1940. Pe pagina de titlu există dedicația autografă a compozitorului pentru dirijorul Alfred Alessandrescu, partitura generală a "Suitei de dansuri" de Béla Bartók, este editată de Wiener Philharmonischer Verlag, iar pe pagina de titlu avem portretul compozitorului, realizat în 1925, de fotograful Strelisky Lipót și Ex libris George Georgescu și partitura generală a Cvartetului de coarde nr. 4, din colecția PHILHARMONIA, apărută în 1928 la Viena, o lucrare dedicată Cvartetului belgian Pro-Arte. Pe pagina de titlu avem portretul compozitorului realizat de fotograful Nickolas Muray.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fi Raluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email: promovare@bibnat.ro