Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Pianiști pe... 'Drumul spre celebritate'

Publicat: joi, 9 Martie 2017 , ora 12.13
Un număr impresionant de tineri pianiști din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani s-au înscris la singura confruntare muzicală din România, care în afara unor premii în bani, crează reale oportunități de afirmare. Muzicieni din Cluj, Timișoara, Pitești, Bacău, Ploiești, Focșani, Galați, București, dar și studenți ai unor importante universități din Olanda și Finlanda, își dau întâlnire în spațiul încărcat de istorie și frumusețe al Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, între 31 martie și 2 aprilie 2017.

Instituții muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural, iar câștigătorul din acet an al Trofeului "Dinu Lipatti", pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 - 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul "Drumul spre celebritate". Astfel porțile carierei i se vor deschide.

Organizatorii: Asociația "Pro Valores", Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul "Oportunități la tine acasă", Radio Romania Cultural, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Asociația Opus și ExcesMusic, cu ajutorul unor parteneri puternici, precum Kandia, Tymbark, Filarmonica "George Enescu", Asociația Opus, au pregătit numeroase alte premii și surprize.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor: prof.univ.dr. Vlad Dimulescu - pianist concertist și director al departamentului intrumente cu claviatură din cadrul Universității Naționale de Muzică București, Monica Isăcescu - doctor în muzicologie, realizator Radio România Muzical și înițiatoare a proiectului "Zilele Lipatti" și Sebastian Gheorghiu - director ExcesMusic, director al Festivalului "ICon Arts" și unul dintre cei mai activi organizatori de proiecte culturale din România.

Amănunte pe: http://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Evoluțiile concurenților vor fi înregistrate și difuzate pe frecvențele naționale ale Radio România Cultural, iar gala competiției va fi difuzată live pe net de EnjoyTV și va avea loc dumincă 2 aprilie 2017, de la ora 12.00, intrarea fiind liberă.