Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Conferință extraordinară la Ateneul Român: 'Un englez în istoria României. Ana Blandiana în dialog cu Dennis Deletant'

Publicat: marți, 16 Decembrie 2014 , ora 13.55
Sâmbătă, 20 decembrie 2014, de la ora 19.00, va avea loc ultima conferință din 2014 sub egida Ateneului Român: un dialog între Ana Blandiana și Dennis Deletant, intitulat "Un englez în istoria României" , cu participarea extraordinară a pianistului Dan Grigore.

Discuția, desfășurată la Sala Mare a Ateneului Român, va fi o trecere în revistă a istoriei României, pornind de la anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial și până în prezent, cu numeroase conexiuni la relațiile româno-britanice, văzute din perspectiva unui eminent cunoscător al trecutului ambelor națiuni. Totul se va desfășura pe fundalul dezvoltării Memorialului Sighet, al simpozioanelor științifice (1993-2002) și al Școlii de Vară (1998-2014), manifestări la care Dennis Deletant și-a adus contribuția, ca prim rector al Școlii de Vară și ca membru al Consiliului Științific. Dialogul face parte din seria de discuții intelectuale inițiate în perioada interbelică și reluate în anii trecuți de conducerea Ateneului Român.

Ana Blandiana este scriitoare, autoare a 24 volume de poezie, proză și eseu, traduse în 24 de limbi. În luna mai 1990 a reînființat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice (președinte între 1991-2002). În ianuarie 1993 a fost inițiatoare a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995 a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent. Premiul internațional "Herder" (1982), Premiul național de poezie "Mihai Eminescu" (1997). Ofițer al "Legiunii de Onoare" (2009).

Dennis Deletant este filolog și istoric englez, familiarizat cu România din anii '60, întâi ca bursier, apoi prin căsătoria cu Andreea Caracostea, prin teza de doctorat despre "Manuscrisul de la Ieud", în sfârșit prin lucrările sale de referință despre comunismul românesc, dezvoltate și de la catedră, inițial la Universitatea din Londra (Colegiul de Studii Est-Europene), apoi - în paralel - la Universitatea din Amsterdam, iar în prezent la Georgetown University (Catedra de Studii Românești "Ion Rațiu"). Ofițer al "Ordinului Imperiului Britanic" (1995) și, în România, al Ordinului "Pentru Merit" (2000).

Organizatorii evenimentului sunt Filarmonica "George Enescu" și Fundația Academia Civică. Directorul general al Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, subliniază importanța acestui dialog: "Anul acesta seria Conferințelor Ateneului se va încheia în 20 decembrie cu o conferință extraordinară despre cât de profunde și ireversibile sunt recuperarea normalității și reforma structurală în societățile postcomuniste. Invitatul de onoare, profesorul britanic Dennis Deletant, este familiarizat cu istoria și realitatea din România, fiind autorul unor cărți fundamentale despre comunismul românesc. Partener de dialog, un eminent scriitor și avizat cunoscător al societății noastre, dar și un model neegalat de lider ziditor al societății civile: Ana Blandiana". "În intenția mea, Conferințele Ateneului Român trebuie să consacre un loc recunoscut de Europa academică, ca un spațiu de dezbateri de mare rafinament intelectual a unor teme majore științifice, artistice, politice, literare, cu conferențiari de mare calibru. În cele zece conferințe organizate din 2010 la Ateneul Român, întotdeauna invitatul a fost o personalitate străină, iar partenerul român un nume consacrat de intelectual", precizează Andrei Dimitriu.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român. Preț bilete categoria I - 25 de lei, categoria a II-a - 20 de lei. Program: Luni - Vineri 12:00 - 19:00. Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări accesați site-ul www.fge.org.ro