Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Vizita directorului general al Radiodifuziunii Naționale Bulgare la Radio România

Publicat: luni, 20 Martie 2023 , ora 7.59

Vineri, 17 martie, Răzvan Ioan Dincă, președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune a primit vizita omologului său bulgar, Milen Mitev, director general al Radiodifuziunii Naționale Bulgare.

Agenda discuției a cuprins, printre altele, pregătirea unui nou acord de colaborare între cele două instituții, ce urmează a fi semnat în cursul lunii mai, la Sofia. În cadrul întâlnirii au avut loc discuții ce privesc colaborarea la nivelul posturilor naționale și studiourilor regionale din cele două țări, precum și organizarea, în parteneriat, a unor evenimente culturale, concerte al Orchestrelor celor două posturi publice de radio.

În ultimii 25 de ani, Radio România și Radio Bulgaria au avut o colaborare neîntreruptă, fiind parteneri constanți într-o serie de proiecte de colaborare regională și de susținere reciprocă în cadrul organismelor internaționale