Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Gaudeamus Litoral 2018

Publicat: luni, 13 August 2018 , ora 9.47
Târgul Gaudeamus Litoral 2018 s-a deschis astăzi sub semnul mai multor aniversări: Centenarul Marii Uniri, 90 de ani ai Radio România și 10 ediții de Gaudeamus la malul mării, împreună și fiecare în sine, excelente motive de sărbătoare.

Valuri răcoroase de premii, carte și muzică vă așteaptă de astăzi până în ziua de Sfânta Maria în Piațeta Perla din Mamaia, la cea de a zecea ediție estivală a celui mai îndrăgit târg de carte din România. Târgul Gaudeamus Litoral este organizat de Radio România - Echipa Gaudeamus și Radio România Constanța - în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Târgul este deschis zilnic în intervalul 11 - 15 august, între orele 15.00 și 23.00.

Intrarea este liberă.

Președintele de onoare al ediției este domnul conf. univ. dr. Daniel Citirigă, Prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

Gaudeamus Litoral 2018, repere statistice:

- peste 30 de expozanți, printre care se regăsesc majoritatea editurilor de top din România;

Oferta este generoasă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile cât și din cel al diversității domeniilor abordate, câștig de cauză având totuși cartea "de vacanță", numai bună să vă însoțească la plajă.

- o suprafață de peste 270 mp de standuri;

- peste 40 de evenimente editoriale și muzicale (lansări și prezentări de volume, concerte), adresate unui public variat ca domenii de interes și vârstă, care vin să completeze în cel mai fericit mod programul celor care își petrec aceste seri la malul mării; programul va culmina cu spectacolul extraordinar susținut de Orchestra de Muzică Populară Radio, marți, 14 august, între orele 20.00 și 22.00, pe scena amplasată în Piațeta Perla.

Proiecte Radio România derulate la GAUDEAMUS Litoral 2018

- Standul Centenar, organizat în acest an de Radio România, cu prilejul tuturor târgurilor din seria Gaudeamus, care reunește o selecție generoasă de volume cu această tematică, adresate atât specialiștilor, cât și celor mai tineri cititori;

- Tombola Gaudeamus, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, va avea în acest an zeci de premii, care, în onoarea celor 90 de ani ai Radio România, vor fi decernate prin tragere la sorți la fiecare 90 de minute. Premiile Tombolei Gaudeamus vor fi acordate în acest an de Emex (12 vouchere pentru achiziționarea de produse ale companiei, în valoare de câte 300 de lei), sportpartner.ro (articole sportive - seturi de badmington și ping - pong, mingi de volei și fotbal) și Regional Air Services - un zbor de 30 de minute desupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câștigătorul îl poate filma și/sau fotografia.

- Concursul Miss Lectura, adresat celor mai frumoase vizitatoare, al cărui premiu constă într-o tabletă oferită de IndECO Grup.

Premiile GAUDEAMUS Litoral 2018 vor fi decernate miercuri, 15 august, începând cu ora 19.00, astfel:

- Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor - locurile 1, 2 și 3) și Cea mai râvnită carte a târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului.

- Trofeele Presei - decernate jurnaliștilor pe secțiunile publicații, radio, TV și online, tot prin Votul Publicului.

- Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare.

Târgul GAUDEAMUS Litoral face parte din Programul LECTURA, proiect de anvergură națională inițiat și derulat de Radio România cu scopul declarat de a susține cultura scrisă din țara noastră prin evenimente de tip expozițional, dedicate în principal cărții și ofertei educaționale.

Eveniment organizat de Radio România, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța.