Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi
Radio România participă cu producția Teatrului Național Radiofonic 'Biblia neagră a lui William Blacke' la Săptămâna sunetului de la Bruxelles
În cadrul celei de a VII-a ediții a Săptămânii sunetului, care are loc la Bruxelles în perioada 30 ianuarie - 5 februarie, eveniment susținut de Federația Wallonie-Bruxelles și Primăria orașului, Radio România a fost invitată să participe cu producția Teatrului Națonal Radiofonic Biblia neagră a lui William Blacke, scenariu și regia Ilinca Stihi, realizare distinsă cu Mențiunea specială a Juriului la ultima ediție a festivalului-concurs Prix Italia.
Audiția publică în sistem surround va avea loc la 1 februarie în Sala Gotică a Primăriei. Spectacolul Biblia Neagră a lui William Blake, primul realizat în sistem 5.1 (surround) în România, propune o călătorie prin operele poetice și filozofice ale autorului. Structura lui - fidelă afirmațiilor lui Blake care consideră imaginația realitate, dar realitate supremă, viziune divină, își asumă o formulă neconvențională integrând tema acută în istoria recentă, a radicalizării adolescenților.
În același context al Săptămânii sunetului, regizoarea Ilinca Stihi a fost invitată să susțină un masterclass la sediul Atelier de creation sonore radiophonique, pe 5 februarie. Evenimentul cu titlul Ficțiunea între virtualitate și realitate este consacrat artei sunetului în contextul inovațiilor tehnologiilor multimedia care determină astăzi modificări profunde în modul de comunicare, inclusiv la nivelul artelor spectacolului.
Săptămâna sunetului este o manifestare de răsunet la care participă organizații și asociații profesionale din mai multe țări ale Europei, inclusiv România, prin care un domeniu de actualitate acută precum sound designul este analizat și pus în valoare de cercetători și practicieni de frunte ai domeniului.
Acest eveniment a fost adus și la București în primavara anului trecut de asociația Jumătatea plină și a găzduit prima audiție cu public a spectacolului Biblia neagră a lui William Blake.