Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Din 12 septembrie, Radio Târgu-Mureș vine cu o nouă ofertă editorială

Publicat: luni, 12 Septembrie 2016 , ora 10.40
Începem cu programul matinal Bună dimineața, Transilvania! care va avea 4 ore și va fi realizat de Emil Sabău. Cunoscut, din 2004, ca realizator de programe și emisiuni la alte posturi de radio și televiziune din Târgu-Mureș, Emil Sabău a ales acum să se alăture echipei studioului public de radio. În fiecare zi, de la 6:00 la 10:00, ne aduce informațiile proaspete și bună dispoziție.

Veteranii matinalului, binecunoscuții Septimiu Cioloboc și Radu Florea își așteaptă fanii, la care speră să se alăture tot mai mulți, la Sport și pe Sens Unic. Așadar, cu Septimiu vă întâlniți în fiecare zi la știrile din sport și în Weekend împreună - Repriza de seară, sâmbătă și duminică, între 18:00 și 20:00, în alternanță cu Valeriu Voaideș și Dorin Dușa. Septimiu nu uită nici de rubrica Oameni și fapte, pe care ne-o aduce în matinal. Radu Florea intră pe Sens unic și vă însoțește timp de trei ore, între 16:00 și 19:00, dar pune și Punctul pe i în fiecare dimineață, la aceeași oră. Pulsul zilei, cu Gabriela Pîncă, rămâne neschimbat.

Acest sezon mai vine cu câteva noutăți importante:

Părerea ta e de la ora 14:00. Moment la care putem să ne luăm cu toții o oră de răgaz, după prânz, și să-i ascultăm pe specialiștii invitați de Luminița Avram și, desigur, să le adresăm întrebări. De la ora 15:00, până să ne încadrăm pe Sens unic, Dana Ardelean ne aduce Muzica de poveste. În acest timp puteți face orice, chiar să și munciți, muzica vă ajută! (așa spun specialiștii). Și să nu credeți că am uitat de cultură și educație, doar ne cunoaștem bine misiunea. Avem chiar mai mult de dăruit și pentru ascultătorii noștri care ne-au bucurat cu fidelitatea lor de-a lungul anilor, dar și pentru tinerii care-și doresc un spațiu de întâlnire cultural al lor. Astfel, pe lângă Pasaj urban difuzat în fiecare zi, de la ora 22:00, cu Margareta Pușcaș și Diana Gherendi, sâmbăta și duminica, Diana vă invită, timp de 4 ore, la Graffiti, începând cu ora 14:00.

Iubitorii tradițiilor și folclorului autohton se vor bucura, credem noi, de un sfert de oră în plus adăugat emisiunii Pe cărarea dorului, de la 19:30 la 21:45, cu Maria Butilă și Andrei Romanică. Și programul de weekend Acasă în Ardeal va avea o oră în plus. Maria Butilă va fi alături de ascultătorii noștri din județele Mureș, Brașov, Harghita și Covasna, de la ora 6:00 până la ora 9:00, când, la Radio Târgu- Mureș, începem un Weekend împreună.

Radio Târgu-Mureș rămâne un radio de cuvânt și în acest sezon

"Cultură, educație, divertisment, folclor autentic, noua grilă de programe a Radio Târgu-Mureș le cuprinde pe toate. Informația corectă, obiectivă, echilibrată și la timp va veni din oră în oră în grupajele noastre de știri, difuzate la fix. Radio Tg. Mureș rămâne în continuare un radio de cuvânt pentru locuitorii din județele Mureș, Brașov, Harghita și Covasna și vine în întâmpinarea ascultătorilor săi cu noi facilități de ascultare dar și cu programe din cele mai diverse" - a declarat managerul postului, Nicoleta Ghișa.

Programul în limba română se poate asculta pe 102,9 FM și 98,9 FM, iar programul în limbile minorităților pe 106,8 FM, 96 FM și 1323 AM, pe 1197 AM fiind program mixt. De asemenea, programele noastre pot fi ascultate și pe site-urile www.radiomures.ro, www.marosvasarhelyiradio.ro și www.radioneumarkt.ro , precum și folosind aplicațiile din Appstore și Google Play/Radio Mures. Dacă doriți să ascultați Radio Târgu-Mureș și nu vă aflați în raza sa de acoperire, puteți suna la numărul de telefon 031.504.04.15 (număr cu tarif normal). Acest număr de telefon are două opțiuni de selectare a programelor, respectiv în limba română și în limba maghiară.