Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Colaborare extinsă între Radio România și ICRT

Publicat: luni, 30 Mai 2016 , ora 17.57

O delegație a Institutului Cubanez de Radio și Televiziune - ICRT, condusă de Guillermo Pavón Pacheco, Vicepreședinte al ICRT, a efectuat o vizita de lucru la Radio România în perioada 26-29 mai.

În cadrul discuțiilor avute cu Ovidiu Miculescu, Președinte Director General, ambele părți și-au manifestat aprecierea pentru modul în care decurge implementarea prevederilor acordului de colaborare semnat între cele două instituții, în septembrie 2015, la Havana. Pe lângă continuarea schimbului regulat de programe, s-a decis participarea Radio România la concursul de programe radiofonice care se va desfășura în cadrul Convenției de Radio și Televiziune pe care ICRT o va organiza anul viitor, precum și efectuarea unui schimb de specialiști din domeniul muzical.

Pe parcursul vizitei la Radio România, delegația ICRT a vizitat Radio România Internațional, Radio România Cultural, Serviciul Patrimoniu Cultural și Arhive, precum și Camera Știrilor și Agenția RADOR.