Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România, partener al proiectului global Radio Everyone

Publicat: vineri, 25 Septembrie 2015 , ora 12.54
Organizația Națiunilor Unite va lansa, la sfârșitul acestei luni, programul Obiective de Dezvoltare Durabilă care vizează eradicarea sărăciei extreme și combaterea schimbărilor climatice până în 2030. Atingerea acestor obiective va avea rezultate vizibile în domeniul sănătății, al securității precum și al viitorului planetei și al locuitorilor săi. Acest lucru va fi însă posibil doar dacă populația globului va fi informată.

Pentru a contribui la informarea rapidă și masivă a populației cu privire la acest program ONU, producătorul britanic Richard Curtis lansează Radio Everyone, un post online de tip pop-up, care, timp de 7 zile, 24 de ore din 24, între 26 septembrie și 2 octombrie 2015, va populariza în rândul a 7 miliarde de oameni Agenda ONU 2030 - cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, în 168 de ore de emisie, non-stop. Radio Everyone este disponibil la adresa www.globalgoals.org/radio-everyone/.

Radio România s-a alăturat acestui proiect generos și a produs un documentar în limba engleză - Water is Life (realizator Sorina Man, Radio România Actualități) care se va atașa stream-ului online Radio Everyone. De asemenea, toate posturile Radio România (Radio România Actualități, Radio România Regional, Radio România Cultural, Radio Antena Satelor, Radio București fm și Radio România Internațional) vor difuza în această perioadă materiale proprii de promovare a Agendei ONU 2030.

Pentru campania mondială de informare Proiectul Everyone a pus la punct o colaborare specială între medii diferite, de la asociații de caritate, școli, cluburi sportive, platforme digitale și sociale, operatori de telefonie mobilă, agenții de media, posturi de radio și tv, până la educatori, lideri spirituali, artiști, muzicieni, actori și alte figuri publice renumite.

Radio Everyone este format din posturi de radio din întreaga lume care au acceptat să ia parte la acest proiect, dovedind încă o dată faptul că radioul este unul cele mai importante și accesibile mijloace de comunicare.

Pentru Radio Everyone, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union - EBU) a adus laolaltă mari muzicieni ai lumii (Ed Sheeran, Rita Ora, One Direction, Stevie Wonder), staruri din lumea sportului (Usain Bolt, Gareth Bale) și a divertismentului (Meryl Streep, Ashton Kutcher) precum și figuri emblematice din sfera politică, economică și nu numai (Bill și Melinda Gates, Malala Yousafzai, Regina Rania a Iordaniei, profesorul Stephen Hawking).

Programul este disponibil radiodifuzorilor și include muzică compusă de Peter Gabriel, emisiuni tematice în diverse limbi și programe exclusive alcătuite de superstaruri. Stream-ul online al Radio Everyone va fi disponibil începând cu 26 septembrie. Printre posturile de radio partenere sunt BBC Music, Deutsche Welle International, Radio2 Rai din Italia, Bulgarian National Radio, Antena Sarajevo din Bosnia Herțegovina, WNYC din USA, Big FM și Radio Mirchi din India, Globo din Brazilia, Ray Power FM din Nigeria, SABC din Africa de Sud și Mercury Media Group din Indonesia.