Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

'Școala Altfel' la Centrul Cultural Media Radio România

Publicat: vineri, 4 Aprilie 2014 , ora 12.30

La Radio România educația și formarea au întotdeauna un rol privilegiat atât în programe, cât și în acțiunile desfășurate. De aceea, Centrul Cultural Media Radio România devine, în perioada 7-11 aprilie, o altfel de școală pentru elevii de toate vârstele.

Centrul se alătură astfel programului derulat de Ministerul Învățământului, intitulat "Școala altfel: Să Știi mai multe, să fii mai bun!" care are ca scop implicarea tuturor preșcolarilor, elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.

Astfel, în cadrul proiectului Kindermind, organizat de Kinder Alegria, 14 elevi vor vizita, pe 10 aprilie, studiourile Radio România Cultural și se vor întâlni cu echipa acestui post, aflând în acest mod ce presupune să lucrezi la radio, de ce studii, cunoștințe, talente și aptitudini ai nevoie pentru a pătrunde într-un astfel de domeniu, dar și cum se pregătesc efectiv emisiunile și care este drumul parcurs de la idee până la a fi puse în undă.

Tot atunci redactorii editurii Casa Radio le vor prezenta elevilor și cadrelor didactice cele mai noi apariții dedicate lor cum ar fi: "Cartea cu Apolodor" de Gellu NAUM, în lectura Alexandrinei Halic , "Întâmplări cu și fără Arpagic" de Ana Blandiana, în lectura autoarei sau "Trei povești" de Ion CREANGĂ citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic și ilustrate de Ana Botezatu

Un alt grup de copii, al Liceului francez Anna de Noailles, va participa la repetiția Orchestrei Naționale Radio din data de 10 aprilie 2014. Repetiția va avea o componentă educativă, căci ei vor avea prilejul să vadă pe viu instrumentele, să înțeleagă cum sunt ele făcute să sune, dar vor afla, de asemenea, ce înseamnă o orchestră simfonică și amănunte despre lucrările ce urmează a fi interpretate.

De asemenea Radio România Cultural îi invită pe cei mai tineri ascultători în perioada 7 - 13 aprilie, tot în cadrul proiectului "Școala altfel", la Palatul Mogoșoaia, unde se desfășoară ediția a V-a a Concursului "Drumul spre celebritate". Peste 50 de tineri muzicieni vor concura aici într-un maraton al excelenței sonore. Finala, deschisă publicului, va avea va avea loc duminică 13 aprilie, de la ora 15.

Teatrul Național Radiofonic organizează un Atelier de Teatru Radiofonic, realizând o premieră radiofonică cu școlari. Scenariul este inspirat după povestea "Zâna Zorilor" de Ioan Slavici, actorii interpreți sunt elevii clasei a-IV-a a Școlii Generale nr. 149 din București, iar coordonatoarea proiectului este regizorul artistic Ilinca Stihi. Copiii vor fi prezenți în studiourile de Teatru Radiofonic, unde timp de trei zile vor participa la repetițiile spectacolului, urmând apoi înregistrarea acestuia.

Tot în cadrul săptămânii "Școala altfel", Studiourile de Teatru ale Societații Române de Radiodifuziune vor fi deschise, spre vizitare, grupurilor de elevi însoțiți de profesorii lor din mai multe școli bucureștene: Școala Generala Maria Rosetti, Școala Generală nr.117, Liceul I.L.Caragiale, Liceul Cervantes, s.a.

În aceeași săptămână, Caravana GAUDEAMUS ajunge la Cluj-Napoca. Târgul va avea loc în perioada 9 - 13 aprilie, în incinta unui pavilion expozițional mobil amplasat în Piața Unirii. Toate școlile au primit invitația de a participa, pentru ca elevii să pătrundă în lumea carților și să-i cunoască îndeaproape pe autori și editori . Copiii vor fi încurajați, prin campania de donații "Cărțile se întorc acasă", inițiată și derulată de Radio România, să fie generoși și să cedeze volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. De asemenea, se va derula și la Cluj proiectul "Invitați de nota 10: Olimpicii României" care recompensează și promovează performerii din învățământul românesc, la diferite discipline. Târgul este inițiat și organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media Radio România - echipa GAUDEAMUS și Radio România Cluj cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.