Festivalul internațional "George Enescu" se apropie de final. În ultima sa săptămână, între momentele cu siguranță demne de menționat-recitalul pianistului Gerhard Oppitz, la Ateneu, marți, 17 septembrie.

"Maestrul tăcut din Munchen", un profil artistic confirmat și la București, ca și pe toate celelalte mari scene din lume unde concertează constant. Un continuator al tradiției interpretative germane, preluată de la mentorul Wilhelm Kempff, față de care fiecare demers al său pare să fie o reverență. Cu atât mai mult cu cât reperele principale ale programului său de recital au fost pagini de Beethoven și Schubert.

Într-o sală aproape plină, Gerhard Oppitz s-a prezentat publicului românesc, în celebră sonată beethoveniană, Nr.17 op.31 nr.2 în re minor, supranumită "Der Sturm" (Furtuna), ca un interpret analitic, ale cărui studii în științe și matematică, i-au marcat, (cum altfel?) abordarea. Rigurozitate, dar și bucuria aprofundării sonorităților, în tensionări și relaxări succesive, cu o susținere interioară de mare forță. Dintre cele 3 mișcări, finalul-Alegretto a avut însă o fluiditate, o ușurință și o naturalețe care transformau textul aparent în ceva foarte simplu de cântat. De fapt nu este deloc așa.

Dacă la Beethoven, una din calitățile pianistului german, elocventa simplitate, a fost mai mult decât evidentă, în privința muzicii lui Enescu, aceasta părea la propriu să-i scape printre degete. Suita a II-a op 10 enesciană, o minunată fuziune între neoromantism, impresionism și folclor românesc, chiar și cu partitura în față, nu a convins în viziunea pianistului german. În mod clar doar o concesie făcută organizatorilor Festivalului și publicului românesc această integrare a partiturii compozitorului român în programul recitalului de la București.

Sonata nr. 21 în si bemol major D 960, una din ultimele dedicate de către Franz Schubert pianului, nu a fost aleasă, cu siguranță, întâmplător. Pentru că este una din capodoperele compozitorului romantic, cu aluzii și similarități cu muzica lui Beethoven, autorul pe care Schubert îl venera de altfel. În 2018 Gerhard Oppitz a înregistrat o remarcabilă integrală Schubert în 12 volume discografice, în recital apelând frecvent la creația acestuia. Astfel încât întreaga sa măiestrie, de la tehnica ireproșabilă la capacitatea de a manipula felul de a percepe timpul al ascultătorului, s-a desfășurat pe deplin în acest reper repertorial fundamental pentru pianistul german.

De mai bine de două decenii, Gerhard Oppitz este considerat peste tot în lume un specialist în muzica lui Brahms, cu o integrală discografică și în concert a lucrărilor pentru pian solo ale acestuia. Așa că, o mostră nu putea lipsi, măcar la bis. Intermezzo în la major op.118 nr.2 de Brahms a încheiat ceea ce nu a fost poate cel mai memorabil recital al acestei ediții, însă cu siguranță reprezentativ pentru pianistica germană-așa cum a fost, este și, cel mai probabil, va fi. Pentru că Gerhard Oppitz predă de aproape patru decenii la Hochschule für Musik und Theater München.