La invitaţia ansamblului de muzică veche "Les Talens Lyriques" am ascultat, în cadrul festivalului Händel din oraşul german Halle opera Agrippina a artistului stabilit la Londra. Ediţia din acest an a evenimentului a avut ca temă femeia. Sub titlul "Sensibile, eroice, sublime - eroinele lui Händel" s-a cântat şi această partitură mai puţin cunoscută din creaţia compozitorului. Opera Agrippina a fost compusă de Händel pentru ediţia dintre anii 1709 şi 1710 a Carnavalului veneţian şi s-a bucurat de mare succes la Veneţia. Sofisticată, urbană, agilă şi plină de acţiune, Agrippina are la bază libretul lui Vincenzo Grimani. Această minunată comedie despre inutilitatea ridicolă a puterii, despre cum să o obţii, cum să o păstrezi şi apoi să o pierzi, a însemnat apogeul perioadei italiene în creaţia lui Händel. Libretul, scris pe un ton foarte satiric, urmăreşte bogata tradiţie dramatică veneţiană. Personajele istorice pe care le portretizează - în special Claudio (Împăratul Claudius), soţia sa, Agrippina, şi Poppea - fac trimitere, cu siguranţă, (şi) la anumite personalităţi ale vremurilor în care au fost scrise, opera oferind, astfel, un foarte colorat tablou al societăţii contemporane. Respectând tradiţia operei seria, creaţia lui Händel are trei acte, tonul este serios, rolurile principale sunt puţine, iar finalul - fericit. Christophe Rousset, dirijorul ansamblului "Les Talens Lyriques", îi spunea Anei Diaconu că:

Agrippina este o operă pe care nici eu, nici cea mai mare parte dintre soliști și dintre muzicienii din orchestră nu au cântat-o până acum. Am abordat-o ca și când ar fi fost o operă total necunoscută, o partitură nouă dintr-o bibliotecă pe care aș fi cântat-o în primă audiție absolută. Am unit toate firele pentru a încerca să înțeleg cum a fost gândită structura operei și încerc să fac abstracție de celelalte tradiții interpretative care nu mă interesează absolut deloc. Nu caut să aflu ce au făcut Gardiner, Rene Jacobs sau alții; ceea ce mă interesează este ceea ce spune Handel, pe care îl cunosc bine prin prisma cantatelor, a operelor mai târzii precum Rinaldo, Iulius Caesar, Alcina, Ariodante. Încerc să decriptez modul în care Handel a înglobat, încă de la începutul acestei opere Agrippina, toți germenii geniali care aveau să stea la baza tuturor marilor sale capodopere. Ce face această operă să fie specială, autentică, oportună? De ce reinterpretăm Agrippina astăzi?

Răspunsul: pentru că această creaţie este valoroasă iar publicul vrea să o asculte. Iar dovada: o sală de concerte (în fapt biserica Ulrich din Halle) arhiplină. Festivalul Händel are loc în oraşul naşterii compozitorului, Halle an der Saale, concertele din program derulându-se în spaţii vechi, datând din perioada vieţii artistului. Biserica Ulrich, construită în 1510, a devenit în anul 1980 sală de concerte, cu 460 de locuri disponibile. În prezent este unul dintre cele mai semnificative locuri pentru festivalul Händel. Spaţiul e minunat, deloc întunecat, aşa cum sunt majoritatea construcţiilor gotice. Acustica, însă, mi se pare departe de ideal, mai ales în cazul interpretării unei opere în concert. Pe parcursul celor aproximativ trei ore şi jumătate, cât a durat concertul, am avut aproape în permanenţă senzaţia de murdărie sonoră, din cauza unui ecou nu foarte mare dar deranjant. Agrippina abundă în momente de mare virtuozitate - atât vocală, cât şi instrumentală, iar spaţiul în care s-a cântat ne-a furat nouă, ascultătorilor, plăcerea de a fi impresionaţi de agilitatea şi precizia pe care le intuiam în cântatul artiştilor de pe scenă. Vocile sunau, de cele mai multe ori mat, estompat, iar textul, cuvintele, se înţelegeau cu mare dificultate. În ciuda acestor neajunsuri ce nu ţineau, desigur, de muzicieni, au existat numeroase momente grozav de frumoase!

Mi-au plăcut în mod deosebit soprana Ann Hallenberg - interpreta rolului titular, al Agrippinei, mezzo-soprana Eve-Maud Hubeaux, care a jucat un rol în travesti, al fiului Agrippinei, Nerone, contratenorul Paul-Antoine Benos-Dijan - în partitura lui Ottone, bas-baritonul Arnaud Richard - în Claudio, împăratul Romei şi basul Douglas Willimas, pe care l-am ascultat într-un rol mic, cel al lui Lesbo, servitorul lui Claudio. Marea problemă a interpretării unei opere în versiune de concert este lipsa mişcării, a decorurilor, a costumelor, a atmosferei, practic. De aceea m-am bucurat foarte tare că Ann Hallenberg şi Arnaud Richard au fost generoşi nu numai vocal, ci şi în gestică şi mimică, intrându-şi cu adevărat în rol, fiind foarte ironici şi distanţându-se puţin de colegii lor, mult mai reţinuţi ca atitudine. Momente de mare rafinament şi sensibilitate ne-a oferit şi contratenorul Paul-Antoine Benos-Dijan. Valoroase au fost şi vocile sopranei Eugenie Warnier - care a cântat partitura Poppeei, contratenorului Ray Chenez - care a fost Narciso şi baritonului Etienne Bazola - care a cântat rolul lui Pallante, doar că, probabil din motive de acustică, ei s-au auzit ceva mai şters decât ceilalţi.

Veţi putea asculta şi voi, aici, la Bucureşti, ansamblul Les Talens Lyriques, dirijat de Christophe Rousset, artiştii fiind invitaţi să cânte în ediţia din acest an a festivalului George Enescu la Ateneul Român în 20 și 21 septembrie în seria Concertelor de la miezul nopţii. Muzicienii specializaţi în interpretarea repertoriului baroc vor cânta atunci nu doar Agrippina, ci și o altă creaţie lirică de Georg Friedrich Händel - opera Iulius Cezar în Egipt. Din distribuţie vor face parte şi minunatele Ann Hallenberg şi Eve-Maud Hubeaux.