Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Orchestra de Tineret a Uniunii Europene - final fulminant de turneu pe scena Ateneului Român

Publicat: luni, 16 Aprilie 2018 , ora 13.51
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene a strălucit duminică, 15 aprilie, pe scena Ateneului Român, într-un concert prin care a sărbătorit împlinirea a 40 de ani de la înființare. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, iar cuvântul de deschidere a fost rostit de președintele ICR, Liliana Țuroiu:

"Profesiunea de credință a Orchestrei Europene de Tineret și spiritul diplomației culturale converg prin urmare în puncte esențiale. Sprijinind participarea tinerilor muzicieni români în cadrul EUYO și organizând un concert precum cel de astăzi, Institutul Cultural Român acționează în virtutea misiunii sale prin excelență."

Sub conducerea îndrăgitului muzician rus Vasily Petrenko - unul dintre dirijorii permanenți ai ansamblului - și după preambulul realizat de Anasamblul AdMusicam, care a interpretat Cvartetul rustic semnat de Victor Savca (la rândul său fost membru al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene), am ascultat celebrul Concert nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov. Solistă a fost Alexandra Dariescu:

"A fost o seară incredibil de emoționantă. Faptul că am pășit pe scenă cu Orchestra de Tineret a Uniunii Europene a fost ceva minunat. Am făcut și un concert în Dubai de când am vorbit ultima dată; pianistul lor s-a îmbolnăvit și m-au chemat pe mine. În patru ore am și fost la aeroport. Așa că mă bucur din suflet că am avut și a doua șansă de a cânta împreună pentru că este incredibil de inspirant cum cântă acești muzicieni și pasiunea lor și entuziasmul!"

L-am regăsit printre spectatori și pe violistul Răzvan Popovici, care și-a declarat la rândul său entuziasmul față de cele auzite:

"Ce mă încântă este că după ce asculți o orchestră ca asta vezi că viitorul muzical al Europei este în regulă. Va fi briliant! Și ce văd că se poate este că... dacă te ocupi de tineret, ăsta e rezultatul! O orchestră fantastică, ce sună mai bine decât multe alte orchestre simfonice din lume."

A fost și o parte a doua a concertului, cel puțin la fel de reușită, cu Șeherazada de Rimsky - Korsakov, iar seara s-a încheiat într-o notă pozitivă, cu promisiuni ambițioase rostite de actorul George Ivașcu, Ministru al Culturii și Identității Naționale:

"Am mai multe gânduri; n-aș vrea să le divulg acum, în secunda asta, dar vă asigur că vor fi aici cu noi de mai multe ori, în mai multe ocazii, pentru că eu cred - în afară de energia pozitivă pe care am văzut-o astăzi, în afară de profesionalismul lor - cred că bucuria pe care au împărțit-o astăzi cei de pe scenă cu cei din sală merică continuată în mai multe prilejuri aici, în România. Eu sunt de două luni ministru și tocmai ce am început să iau legături cu diversele... iată, acum orchestra... de asta am fost aici. Și urmează să ne facem un calendar, pentru că și ei au un calendar deja prestabilit, și împreună cu calendarul pe care noi îl avem și pentru anul viitor, mai ales că este și Festivalul Enescu, trebuie să găsim acele lucruri pentru care ei să-și poată face loc în programul lor deja făcut."

Reportaj realizat de Ana Diaconu