ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Cronici Înapoi

Turneul european al Corului Solemnis

Publicat: vineri, 9 Decembrie 2016 , ora 10.35

În perioada 30 noiembrie - 11 decembrie, corul Solemnis, ansamblu fondat și manageriat de doamna Irina Rațiu, se află în tradiționalul turneu în Germania, ajuns anul acesta la ediția cu numărul nouă. O noutate absolută a fost includerea în itinerar și a Sloveniei, unde tinerii artiști dirijați de Florentina Nicoleta Brescanu și Alexandru Mija au cântat la invitația Ambasadei României la Ljubljana cu ocazia zilei de 1 Decembrie. În rest, corul Solemnis a adus muzică tradițională românească, colinde și muzică gospel comunităților românești răspândite pe cuprinsul Bavariei. Un alt moment important al deplasării a fost concertul susținut la Școala de Muzică și Dans din München, acolo unde ne-am întâlnit și cu corul de copii al școlii românești.

Programul muzical al turneului a cuprins colinde tradiționale românești, dar și muzică gospel, cum ar fi piesele Amazing Grace sau Wade in the Water, chiar și Lord's Prayer semnat de Sabin Păuța. Piesele de rezistență ale fiecărui concert au fost suita Flăcări și Roți de Corneliu Cezar si opusul sărbătoresc Natalis Domini de Șerban Nichifor. Cu o energie pură, publicul a fost cucerit de fiecare data, de la cea mai mică săliță și până la cea mai mare catedrală. Soliști au fost soprana Elena Neagu, tenorii Liviu Epure și Alexandru Stavără și baritonul Tavi Alban. Acompaniamentul instrumental a fost realizat de violonista Liliana Bârnat și la pian s-au aflat Adriana Chiriță, Sorin Stoica și subsemnatul. Mai urmează acum două concerte, unul în apropiere de Ingolstadt și altul la München, după care vom pleca spre țară.

Pentru publicul bucureștean, corul Solemnis va putea fi ascultat sâmbăta, 17 decembrie, la biserica Delea Noua, 'casa' acestui ansamblu.

Radu Mihalache