Arhivă : Cronici Înapoi
Două seri minunate în sala de la Concertgebouw din Amsterdam. De la flamenco la Mozart
Pentru mine, orice vizită la Amsterdam este obligatoriu marcată de una sau mai multe seri de concert petrecute în sala de la Concertgebouw. Splendida clădire poziționată față în față/peste pajiște, cu impunătorul Rijksmuseum, a fost inaugurată în 1886 și este sediul unei orchestre apreciate drept una dintre cele mai bune din lume. Sala are o acustică fantastică ale cărei secrete nu au fost niciodată descoperite. De aceea, orice restaurare, renovare, se face cu cea mai mare grijă pentru fiecare detaliu de construcție sau decorațiune astfel încât frumusețea sunetului să nu aibă de suferit. Până acum, olandezii au reușit, iar sala de concerte din incinta Concertgebouw este unul dintre cele mai râvnite locuri de pelerinaj ale melomanilor din întreaga lume.
Am revenit în Amsterdam la sfârșit de septembrie și Concertgebouw mi-a oferit două programme deosebite. În prima seară, muzică spaniolă, iar în cea de a doua, un regal clasic Beethoven, Mozart, Brahms.
În programele marilor instituții muzicale din Europa, serile tematice au devenit, de decenii, un obicei foarte apreciat de public. Vineri, 23 septembrie, Royal Concertgebouw Orchestra a propus o călătorie plină de culoare și de temperament în universul sonor al peninsulei Iberice, cu preferință vădită pentru regiunea Andalusia. Orchestra olandeză - care îl are în poziția de concertmaestru pe violonistul român Liviu Prunaru - a fost condusă de danezul Thomas Søndergård, dirijor principal al BBC National Orchestra of Wales și dirijor principal invitat al Royal Scottish National Orchestra. Chemat în grabă pentru a salva concertul al cărui dirijor inițial se îmbolnăvise, Thomas Søndergård a avut o evoluție impecabilă într-un program dificil alcătuit din Joaquin Turina La procesion del rocio, op.9, Mayte Martín Acariciame por dentro (Orchestrația Florian Magnus Maier), Mauricio Sotelo Muros del dolor ... III, Luigi Nono Epitaffio para Federico Garcia Lorca nr. 2: Y su sangre ya viene cantando, Manuel de Falla El amor brujo: suită de balet (1924). Spun dificil pentru că, nici lucrarea lui Nono, deloc ușoară, nu se cântă prea des. Muros del dolor ... III de Mauricio Sotelo a fost prezentată în primă audiție absolută în 2007 în Las Palmas, Gran Canaria ca o comandă specială a orchestrei simfonice din oraș, iar cele două cântece compuse de cantautoarea de muzică flamenco Mayte Martín și orchestrate de Florian Magnus Maier sunt și ele rarități în programele de concert. Și totuși, cu o probitate profesională excepțională și, desigur, ajutat de un instrument orchestral fabulos, dirijorul danez a reușit o seară de concert îndelung ovaționată și aplaudată. Pentru o parte substanțială a succesului trebuie să mulțumim soliștilor Kersten Mc Call (flaut), Mayte Martin (voce) și Vanesa Aibar (dans flamenco). Personal, aș înclina puternic balanța în favoarea cântăreței Mayte Martin, o cantautoare de muzică flamenco și cântăreață de bolero de nivel mondial. "Este fără îndoială, cea mai bună voce feminină de flamenco a generației sale ( n. 1965 n.n.); cea mai completă cântăreață/"cantaora". Cântă orice și totul cântă bine. În aceste condiții această "cantaora" o să își adauge numele celor mai mari din istoria genului. (The best female flamenco voice of her generation, undoubtedly; the most complete 'cantaora'. She sings everything, and she sings everything well. At this rate, this 'cantaora' [...] will add her name to the great ones in history.) Ángel Álvarez Caballero, La discografía ideal del flamenco, 1995. Mayte Martin a convins că este demnă de aceste aprecieri atât în cele două cântece, dar mai ales în partitura solistă a lucrării Amorul vrăjitor de Manuel de Falla. Cu apariția ei bărbătească, felul de a cânta frust și pătimaș, cu sonorități vocale când diafane când "murdărite" de impuritățile zgomotoase dar extrem de colorate ale unei emisii specifice genului, Mayte Martin a reușit să ne conducă în tărâmurile însorite dar cu trăiri atât de intense și tradiții atât de întunecate ale Andalusiei de poveste. I-a stat alături și dansatoarea de flamenco Vanesa Aibar, cu o tehnică impecabilă, desigur, dar care mie, personal, nu mi-a spus prea multe căci luciditatea, perfecțiunea și uscăciunea acesteia, mult prea evidente, au anihilat aproape total aura de poezie a mișcărilor și a expresiei.
Cel de-al doilea concert la care am asistat sâmbătă, 24 septembrie, în sala de la Concertgebouw din Amsterdam, a fost susținut de Rotterdams Philharmonisch Orkest dirijată de Jukka-Pekka Saraste și avându-l ca solist pe pianistul Arthur Jussen. Programul a fost alcătuit din partituri de rezistență ale repertoriului simfonic internațional - interesantă și foarte bine gândită de către conducerea Concertgebouw alternanța cunoscut-necunoscut în programele uzuale ale stagiunii!: Beethoven - Uvertura 'Leonore' nr. 2 op. 72a, Mozart - Concertul pentru pian nr. 9, KV 271 'Jeunehomme' și Brahms - Simfonia nr. 1, op. 68. Acest ansamblu simfonic ce îl are acum ca dirijor principal pe Yannick Nezet-Seguin are o foarte frumoasă reputație susținută și întărită atât prin concertele de la sediu, cât și prin turneele care o duc în cele mai mari săli de concerte din lume. Dirijorul serii, finlandezul Jukka-Pekka Saraste, astăzi dirijorul șef al WDR Sinfonieorchester Köln, s-a mișcat ușor și liber în paginile clasice abordate, deși începutul, Uvertura Leonora nr. 2, a fost destul de timid și inexact. Simfonia de Brahms în schimb, a avut o construcție sonoră impresionantă, o execuție tehnică ireproșabilă și o componentă artistică demnă de un ansamblu profesionist de prim rang. Ceea ce am apreciat în mod deosebit a fost delicatețea detaliilor atent evidențiată în contextul unui opus romantic masiv. În concertul pentru pian, am avut ocazia să mă întâlnesc pentru prima oară cu unul dintre celebrii frați Jussen - Lucas și Arthur -, interpreți de mare virtuozitate și profund rafinament. După ce au studiat în țara natală, la invitația celebrei Maria João Pires, cei doi pianiști olandezi pleacă în Portugalia și în Brazilia unde talentul lor se șlefuiește și se împlinește mai ales în partituri mozartiene. Reușita este atât de mare încât revista Gramophone UK le enumeră înregistrările printre primele 50 din toate timpurile: 'The 50 greatest Mozart recordings'. Într-adevăr, am admirat la interpretarea pe care Arthur Jussen a dat-o concertului de Mozart, acuratețea și abilitățile tehnice, paleta coloristică a nuanțelor în permanentă schimbare dar mai ales măiestria de a construi și de a conduce discursul, lucid în analiză dar, în același timp, romantic, inspirat și nestăvilit în trăire.