Sunt zeci de ani de când scriu despre teatrul liric. O fac cu atenţia şi bucuria îndrăgostitului pe viaţă. Opera este pentru mine genul genurilor, în care toate artele îşi dau mâna şi îşi unesc frumuseţile întru desăvârşirea unui produs singular şi minunat. În ultimii ani, poate mai mult ca oricând, am călătorit, deocamdată doar în Europa, ca să văd spectacole de operă pe cele mai renumite şi de tradiţie scene. M-am bucurat de (aproape) fiecare dată, de experienţe care mi-au marcat profund atât sufletul, cât şi mintea. Nu îmi amintesc însă, în acest moment, de o satisfacţie mai profundă şi mai înălţătoare - deşi nu uit Idomeneo de la Madrid sau unele spectacole wagneriene de la Bayreuth - decât cea trăită în seara zilei de miercuri, 21 septembrie, când m-am aflat în sala Operei din Amsterdam şi am ascultat Nunta lui Figaro de Mozart, cea mai recentă premieră a sezonului 2016-2017. Da, am vrut să spun "am ascultat" şi nu "am văzut" căci, la acest spectacol, mai ales interpretarea muzicală m-a uimit şi cucerit. Nu uit desigur contextul scenic dar, contrar uzanţelor, nu voi începe comentând regia, ci... ridicând în slăvi realizarea muzicală.

De la primele acorduri ale uverturii am fost şocată de puritatea sonorităţii încărcate totuşi de profunzimile cuprinse în subiect. Tehnica impecabilă - nu pot aştepta mai puţin de la orchestra unei instituţii desemnate Compania lirică anului 2016! - a permis dirijorului Ivor Bolton să modeleze liniile melodice în arcuiri neîntrerupe de respiraţii / schimbări de arcuş, armoniile în sonorităţi pline şi ritmurile în focuri de artificii. Fiecare frază muzicală porneşte de undeva şi duce undeva, loc din care o alta preia mesajul şi îl duce mai departe. Expresivitate dincolo de cuvinte şi culori într-o paletă infinită… Şi, mai ales, armonizarea impecabilă a tuturor instrumentelor, într-un întreg suplu şi convingător. La ridicarea cortinei însă (un fel de a spune, căci personajele s-au aflat pe scenă, în mişcare, şi în timpul uverturii) surpriza a fost şi mai mare, atunci când am descoperit vocile, armonizate şi ele perfect între ele - parca erau armonicele unui ton unic!- atât sonor/culori cât şi stilistic. Astfel, nu numai ariile, ci şi duetele, terţetele, cvartetele, toate scenele de ansamblu dădeau senzaţia că sunt rotiţele unui organism viu pe care Mozart l-a desenat şi căruia acelaşi Mozart i-a dat viaţă în capodopera sa Nunta lui Figaro. Şi asta de la prima până la ultima notă! Mai mult, până şi recitativele, rostite de fiecare personaj, în parte, ieşeau parcă din aceeaşi gură, din aceeaşi minte şi din acelaşi suflet. Ascultând, am desluşit o anume dinamică a începuturilor şi sfârşiturilor de cuvânt, al rostirii dialogurilor, al preluării şi dezvoltării conversaţiei, a tăcerilor menite să dea timp - atât interpreţilor cât şi publicului - să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla.

În extraordinara realizare/viziune muzicală a dirijorului Ivor Bolton, partitura mozartiană se recompune conform cutumelor epocii, cu ornamente surprinzătoare pe melodiile arhicunoscute şi cu recitative acompaniate nu numai de clavecin, ci şi de violoncel. În consecinţă, vechea partitură este percepută ca un produs proaspăt, viu şi mai ales sincer şi veridic în trăirile fiecărei secunde.

Regia poartă semnătura unui artist legat mai degrabă de teatrul de dramă şi nu de teatrul liric: David Bösch. Vivacitate şi naturaleţe în derularea acţiunii - de fapt, dorinţele compozitorului Mozart - par a fi liniile directoare ale ideilor sale. Nu, nu putem concretiza un timp anume în care e faptele se petrec, ştim doar că în universul creat de David Bösch mai există conţi, contese, cameriste, lachei şi paji; că servitorii poartă uniforme de epocă deşi nunta care se pregăteşte are produse de patiserie cu trimitere directă la candy bar. Viziunea regizorului nu străluceşte prin originalitate - am mai văzut scena rotativă în care personajele trec uşor dintr-un decor într-altul, la fel şi telefonul mobil cu care personajele îşi fac selfiuri. M-am amuzat însă atunci când un enorm dressing cu multe uşi de toate mărimile se deschid printr-o telecomandă pe care Susanna o poartă în buzunarul unui şorţuleţ cochet, când tot Suzanna, hotărâtă să îşi scape iubitul de ameninţarea Marcelinei, îi aduce contelui un enorm porc roz în care îşi adunase economiile sau când, pentru a concepe celebra Canzonetta sull' aria cele două femei folosesc o modernă maşină de scris; simpatică - nu şi pentru interpret! - ideea unui conte obsedat de exerciţiile fizice, care îşi cântă marea arie din actul III pedalând furios - şi, desigur, obosit - pe o bicicletă de sală de fitness; de neînţeles pentru mine de ce, în disperarea ei, Contesa alege să apeleze, mult peste puterile ei, la sticla cu alcool... Dar acestea sunt doar câteva detalii din filmul încărcat al mişcării ce susţine ingenios acţiunea partiturii mozartiene, într-o aparenţă convingătoare de simplu şi firesc.

După toate aceste comentarii elogioase inutil să spun că distribuţia a cuprins numai cântăreţi şi actori de cea mai bună calitate. Nu pot să aleg un vârf căci toţi au fost, din toate punctele de vedere, impecabili. Pot doar să aplaud cu entuziasm sincer spectacolul în întregul lui şi să repet că nu îmi amintesc, în acest moment, de o satisfacţie mai profundă şi mai înălţătoare - deşi nu uit Idomeneo de la Madrid sau unele spectacole wagneriene de la Bayreuth - decât cea trăită în seara zilei de miercuri, 21 septembrie, când m-am aflat în sala Operei Olandeze din Amsterdam şi am ascultat Nunta lui Figaro de Mozart, cea mai recentă premieră a sezonului 2016-2017.

P.S. Cei care urmăresc transmisiile în direct de pe marile scene lirice ale lumii disponibile pe medici.tv au avut, în seara zilei de 27 septembrie şansa să se bucure de această Nuntă olandeza a lui Figaro. Nu am pierdut nicio notă şi, chiar dacă rafinamentul sonorităţii a scăpat destul de mult captării şi difuzării, m-am bucurat enorm să pot aprecia din nou splendoarea şi originalitatea stilistică şi, acum, în faţa micului ecran mai mult decât în sala mare de spectacol, gesturile fireşti şi trăirile intense, sincere si mai ales nuanţate ale personajelor, surprinse şi apropiate de camerele de luat vederi.

6 - 27 Septembrie 2016 la Dutch National Opera & Ballet.

Nunta lui Figaro

Muzica - Wolfgang Amadeus Mozart

Libretul - Lorenzo da Ponte

Dirijor - Ivor Bolton

Regizor - David Bösch

Scenografia- Patrick Bannwart

Costume- Meentje Nielsen

Contele Almaviva - Stéphane Degout
Contessa Rosina Almaviva - Eleonora Buratto
Susanna - Christiane Karg
Figaro - Alex Esposito

Cherubino -Marianne Crebassa

Bartolo - Umberto Chiummo

Basilio - Krystian Adam

Don Curzio - Jeroen de Vaal

Barbarina - Louise Kemeny

Antonio - Matteo Peirone

Corul Operei Naţionale Olandeze

Netherlands Chamber Orchestra