În ultima duminică a lunii mai am dat o fugă până la Craiova, pentru a urmări cea mai nouă producţie a Operei Române din localitate - Carmen de Georges Bizet, prezentată într-o versiune rock. O reinterpretare surprinzătoare şi provocatoare, care a funcţionat, însă, în mare măsură - eroina s-a transformat din ţiganca pasională a lui Prosper Mérimée într-o dominatrix dintr-un cartier rău famat - graţie viziunii regizorale a lui Antoniu Zamfir, managerul Operei Române din Craiova, şi a echipei sale.

"Am invitat această formaţie Concertino de la Chişinău pe care i-am văzut la un show televizat la o televiziune naţională, cărora le-am apreciat calităţile artistice interpretative şi mi-am dorit să realizez un proiect cu ei. Ei bine, ei au interpretat într-o manieră mai mult sau mai puţin rock un colaj din Carmen de Bizet, moment în care mi-a venit ideea de a realiza în premieră naţională această montare cu o orchestră atipică pentru operă. Don Jose l-am imaginat aşa cum cred eu că până la urmă a fost gândit chiar şi de către compozitor şi libretist; este un personaj care îşi doreşte să iubească, nu ştie să iubească, care trădează iubirea Micaelei şi trebuie să plătească şi el la rândul lui, fiind trădat de Carmen. Escamillo niciodată nu l-am putut imagina altfel decât clasic. Dar ideea regizorală a plecat de la faptul că această comunitate a rockerilor, uneori, este rău văzută şi am încercat să întâlnim pe aceeaşi scenă comunitatea iubitorilor de muzică rock cu comunitatea legii, poliţiştii pe care i-am imaginat eu şi, de ce nu, cu lumea artei, lumea clasicului, dansul spaniol… ca la final, cu acea intrare către coridă de către toţi… să meargă pe acelaşi drum către coridă, să arătăm că atunci când este înţelegere pot exista toate comunităţile în acelaşi loc."

Mi-au plăcut în mod deosebit decorurile şi costumele realizate de Răsvan Drăgănescu şi, pentru solişti, de Cătălin Botezatu - multă piele neagră, jeanşi în aceeaşi culoare, lanţuri, tatuaje, tricouri cu diferite mesaje, franjuri, coafuri punkiste - într-un cuvânt tot ce aştepţi când spui rocker. Scena a fost dominată de o serie de coloane înalte şi pătrate, gândite sub formă de puzzle, în care fiecare latură diferit imprimată servea fie drept cortină roşie, fie ajuta la crearea atmosferei fiecărui act în parte. Bonus: două motociclete Harley Davidson, care au urcat pe rampa din faţă scenei, ceva graffitti, dar şi câini şi la final, în anticiparea coridei, trei cai superbi. Interpreta rolului titular - mezzo-soprana sârbă Ljubica Vranes - şi-a intrat în rol, îmbrăcând rochiile şi pantalonii scurţi de piele şi cizmele lungi cu şireturi roşii şi dominând scena, vocal fiind potrivită pentru Carmen. Parteneri i-au fost tenorul Bogdan Zahariea - un Don Jose care seamănă fizic şi chiar la calităţile nativ vocale cu Alagna, dar care a depus prea mari eforturi în interpretare, împingând în sunete şi forţând - poate de teamă că nu va fi auzit cântând în aer liber? Am apreciat, însă, o pronunţie frumoasă în franceză a lui Bogdan Zahariea, pe care nu am regăsit-o, din păcate, în interpretarea Ljubicei Vranes şi nici în cea a sopranei Renata Vari, aceasta din urmă fiind de altminteri foarte convingătoare atât vocal, cât şi scenic în rolul inocentei fete. Escamillo i-a revenit baritonului Ştefan Ignat, invitat de la Opera bucureşteană. În alte roluri au mai putut fi ascultaţi
Zuniga - Dragoljub Bajić (Serbia)
Frasquita - Noemi Modra
Mercedes - Natasha Rasić (Serbia)
Morales - Dragoş Drăniceanu
Remendado - Cristian Bălăşescu
Dancairo - Dan Patacă
Lilas Pastia - Dan Cornescu
Manuelita - Anca Ţecu.

Trupa CONCERTINO Accordion Band a sunat excelent, condusă dirijoral de Marius Hristescu, cel care a realizat şi aranjamentele pentru acest ansamblu de acordeoane, chitară bas şi vioară electrice şi percuţie. În linii mari aranjamentele au funcţionat în economia muzicii lui Bizet, timbrul de acordeon fiind deosebit de adecvat mai ales momentelor lirice.

Pentru cei care au mai fost la concerte cu muzică rock experienţa a fost foarte familiară: spectacolul a avut loc în aer liber, la o oră târzie - a început la ora 21.30, pentru a pune în valoare efectele spectaculoase de lumini - au existat câteva sute de locuri pe scaune, într-un spaţiu îngrădit şi păzit de poliţie, cei fără bilete sau invitaţii - şi nu au fost deloc puţini - fiind şi ei liberi să urmărească opera de pe margine. Piaţa Mihai Viteazul din Craiova a fost plină ochi de spectatori, cei care se aflau foarte departe de scenă putând să vizioneze opera şi pe cele două ecrane imense amplasate în stânga şi în dreapta scenei.

Felicitări Operei Române Craiova pentru îndrăzneală şi curaj! Chiar dacă spectacolul a avut ceva probleme - cea mai mare fiind cea a sonorizării - numărul mare de spectatori care a rămas până la finalul operei arată că acest tip de abordare - melanj de elemente ale culturii înalte cu cea aşa-zis "pop" (în cazul ăsta, evident, rock!) poate fi soluţia de a atrage public larg înspre lumea operei.