Arhivă : Cronici Înapoi

Stagiunea de Marți seară - 8 decembrie 2015

Publicat: miercuri, 9 Decembrie 2015 , ora 12.36

Stagiunea de marți și-a deschis porțile aseară pentru laureații ediției a XVII-a a Concursului Internațional de vioară "Remember Enescu", desfășurat în luna mai a anului 2015. Putem spune astfel că i-am auzit pe doi dintre violoniștii care vor evolua pe podiumurile de concert din țară și, de ce nu, de peste hotare. Și, prin evoluția lui, Ștefan Șimonca Opriță poate fi o certitudine într-o viitoare carieră violonistică. Sigur, atât Mihaela Mitrofan, cât și Ștefan Șimonca Opriță sunt la început de drum, viorile lor mai trebuie încă șlefuite, dar Fundația Remember Enescu, prin profesoara Mihaela Tomescu - președinte al acestei fundații - le este alături, și-i va sprijini așa cum a făcut-o și cu laureații edițiilor precedente. Îi amintim aici doar pe Alexandra Bobeico și Răzvan Anemțoaiei, aflați, în prezent, pe o traiectorie ascendentă a evoluțiilor lor.

Mihaela Tomescu s-a aflat în Sala mică a Ateneului Român și a urmărit cu interes evoluția foarte tinerilor violoniști Mihaela Mitrofan și Ștefan Șimonca Opriță:

"Trebuie să fim alături de ei. Trebuie să-i înconjurăm cu atenție și dragoste. Asta încercăm să facem la Fundația culturală Remember Enescu. Ștefan este și membru foarte activ al fundației noastre. Mihaela este invitata noastră în activitățile pe care le desfășurăm. Este impresionantă această serată prin realizările minunate ale acestor tineri. Programul a fost interesant. S-au observat eleganța și distincția, dar sigur și tehnica strălucitoare a Mihaelei Mitrofan, iar Ștefan a demonstrat de foarte multe ori strălucire și dinamism specific vârstei. Sunt foarte tineri amândoi, au în jur de 14 ani, deci drumurile lor sunt deschise."

Un public numeros care a dovedit un deosebit interes pentru Mihaela Mitrofan acompaniată la pian de Diana Spânu Dănilă și Ștefan Șimonca Opriță care a evoluat alături de Adela Irina Lorincz. Mult mai sigur pe vioara sa mi s-a părut Ștefan Opriță, cu temperament și cu intonație mai curată față de Mihaela Mitrofan, care a lăsat să se întrevadă virtuozitate și multă expresivitate.

În 8 decembrie am avut parte de un recital care a stat sub semnul tinereții, entuziasmului și al speranței unei viitorare cariere violonistice la care aspiră cei doi foarte tineri instrumentiști.


Jeanine Costache