Ateneul Român a găzduit aseară, 19 noiembrie 2015, un nou concert simfonic în cadrul stagiunii derulate de către Filarmonica "George Enescu". Programul serii a fost unul care a stat sub semnul muzicii lui Ceaikovski, ar spune unii, însă cu adevărat importantă a fost lucrarea în primă audiţie propusă de către muzicienii orchestrei şi dirijorul Horia Andreescu. Este vorba despre "Trei dansuri simfonice" pentru pian şi orchestră de Dinu Lipatti, avându-l ca solist pe pianistul Mihai Ungureanu.

Având toate premisele de a fi un concert mai mult decât interesant, am fost prezent în sală mai ales din dorinţa de a asculta această nouă descoperire din creaţia muzicianului român, de la dispariţia căruia se împlinesc în 2 decembrie 65 de ani.

Un prim aspect care trebuie reliefat este acela că, în ciuda titlului, lucrarea nu este o suită de dansuri, nici măcar un concert instrumental, ci mai degrabă un fel de rapsodie pentru pian şi orchestră, cu trei mişcări distincte, mai ales în ceea ce priveşte tempo-ul fiecăreia dintre ele. La fel de important de spus este că, în ciuda aşteptărilor poate, intervenţiile pianului solist sunt destul de discrete, sporadice şi de cele mai multe ori estompate de aparatul orchestral generos, care, cel puţin aseară, nu de puţine ori a acoperit pianul, dozajul fiind adesea unul nereuşit. Însă problema legată de dinamică nu mai reprezintă nimic nou pentru noi, devenind deja o carenţă interpretativă standard nu doar a ansamblului despre care facem referire acum, ci în general o cutumă în spaţiul muzical românesc. Cât despre limbajul muzical folosit de Lipatti în lucrarea prezentată în primă audiţie, aşa cum reiese şi din titlul acesteia, compozitorul se exprimă mai ales prin sonorităţi şi sisteme modale folclorice, într-o încercare de stilizare a acestui limbaj printr-un proces de polifonizare care părea a fi adesea o probă de contrapunct, dând astfel partiturii un grad de complexitate care adesea i-a surprins şi pe interpreţi. Nu în ultimul rând, o orchestraţie bogată, cu siguranţă un plus pentru această lucrare, în care găsim o densitate de idei de un nivel extrem de profund, pe care poate publicul ce va fi prezent astăzi în sala Ateneului va putea să îl perceapă, ascultând o versiune mult mai reuşită decât cea de ieri.

Aşa cum spuneam la început, programul serii a mai cuprins şi două lucrări de referinţă din creaţia lui Piotr Ilici Ceaikovski: uvertura fantezie Romeo şi Julieta, care a surprins pe undeva prin tempo-ului extrem de alert ales de dirijorul Horia Andreescu, creând o stare de tensiune sporită, lucru extrem de benefic pentru lucrarea în cauză. După pauză din nou Ceaikovski: Simfonia a V-a op.64 în mi minor, o lucrare mult aşteptată de publicul bucureştean care a fost pe deplin satisfăcut de interpretarea realizată de orchestra Filarmonicii "George Enescu", cu toate că impresia mea generală a fost aceea că am auzit un Ceaikovski smuls din mrejele romantismului şi plasat într-o epocă animată nu de elanul sufletesc specific romanticilor, dar mai ales specific acestui compozitor de frunte din muzica rusă şi europeană a secolului al XIX-lea.

Una peste alta, un concert care a marcat interpretarea în primă audiţie a unui opus Dinu Lipatti, ceea ce reprezintă fără doar şi poate o importantă realizare, şi intercalarea sa într-un program de concert cu 2 capodopere semnate de Piotr Ilici Ceaikovski reprezintă un bun motiv să mergeţi astăzi la Filarmonică, în cea de-a doua seară de muzică simfonică la Ateneul Român.