Chiar dacă era vineri... 13 (noiembrie), la Opera din Constanţa a fost o zi "cu noroc", pentru că, în cadrul ediţiei XLI a Festivalului internaţional al muzicii şi dansului s-a prezentat un spectacol-eveniment, structurat în două părţi distincte şi totuşi, într-un fel, complementare. Pentru că a debutat în spaţiul culturii japoneze, atât de specială şi atât de captivantă, în producţia Legendei tinerei Hanako, realizată sub înaltul patronaj a Ambasadei Japoniei la Bucureşti, apoi a continuat cu o premieră coregrafică de factură neo-clasică, semnată de talentatul balerin Horaţiu Cherecheş.

Pentru început, într-un decor bine gândit, cu cireşi înfloriţi, paravane şi un fundal imaginând un copac imens, desenat ca în celebrele stampe nipone, soprana-director Daniela Vlădescu a apărut, în chimono alb, ca o micuţă Cio-Cio-San, oferind detalii despre cântecele şi pantomima ce aveau să se deruleze, ea însăşi cântând primele măsuri din acele melodii de o poezie delicată, introducând astfel publicul în lumea trăirilor interiorizate, adesea triste sau a legendelor încărcate de pasiune şi răzbunare. Apoi, pe scenă au apărut soprana Akiko Hayakawa, binecunoscută melomanilor constănţeni, şi pianista Silvia Ţicmeanu, abordând patru piese tradiţionale, lirice sau cu o tentă de cochetărie şi umor, redate cu sensibilitate şi, desigur, cu expresivitatea specifică melodiilor din Ţara Soarelui răsare. Iar Itohisa Wakayaghi a propus experienţa inedită (pentru noi) a dansului clasic şi a pantomimei prin care interpreta a tălmăcit "istoria" unei legende sumbre, gesturile minimale, mişcarea mâinilor, atitudinile statice, apelarea la evantaie, o eşarfă sau mici instrumente de percuţie, pe fondul unei muzici ciudate, susţinută de vocea răguşită a unui solist şi sunetele instrumentale simple, repetitive, conferind un parfum aparte, într-un limbaj al corpului "codificat", foarte solicitant pentru interpretă. Iar cele două planuri s-au întâlnit în aria finală din opera Madama Butterfly de Puccini, pe care soprana, alături de pianistă, a cântat-o cu un glas plin şi multă implicare emoţională, în timp ce dansatoarea a "tradus" trăirile şi sfârşitul dramatic al eroinei, interesant fiind şi faptul că a mimat înjunghierea în gât, nicidecum în zona abdomenului, ca în cazul străvechiului harakiri. O incursiune în cultura japoneză, o întâlnire cu elemente definitorii ale tradiţiei în muzică şi dans, prelungite într-o pagină... europeană inspirată de drama nefericitei gheişe.

După pauză, balerinii teatrului - printre care şi mulţi tineri japonezi -, au evoluat în Enesciana, premieră cu un titlu mai curând simbolic, punând în valoare excelenta coregrafie imaginată de Horaţiu Cherecheş, alertă, variată, densă, cu o desfăşurare intensă şi mereu "altfel", în special în evoluţii de grup, cu doar câteva intervenţii în duo, fiecare dintre dansatori devenind un solist, integrându-se apoi ansamblului bine pus la punct, vizibil cucerit de combinaţiile diverse şi uneori complexe, pornind de la mişcarea neo-clasică, într-o concepţie închegată şi fluentă, captivantă chiar dacă este un "balet alb", deci fără un anume subiect. Minunat a fost jocul de lumini, un adevărat partener al balerinilor, aducând originalitatea spoturilor care "măturau" scena ca într-o ploaie torenţială, dar mai ales "îmbrăcarea" interpreţilor în culori ce cuprindeau nu doar scena goală, ci şi costumele care chiar păreau că sunt verzi sau roşii sau albe sau... Astfel, colaborarea cu ARASOUND s-a dovedit excepţională, perfect sincronizată, împlinind şi completând demersul artistic unanim apreciat de către cei aflaţi în sală. Iar faptul că însuşi Horaţiu Cherecheş a dansat alături de Sergiu Dan, Adrian Mihaiu, Irina Ganea-Mihaiu, Amalia Mândruţiu (deopotrivă asistent coregrafie), Nozomi Miura sau Jin Mizutani şi de toţi ceilalţi parteneri de scenă a conferit un plus de atractivitate şi de "altfel" unei producţii reuşite, unitare şi atractive, pe bună dreptate aplaudată entuziast minute în şir, cu "explozii" admirative chiar şi la scenă deschisă. Un moment de vârf al festivalului, o nouă reuşită a balerinului-coregraf Horaţiu Cherecheş, care pregăteşte deja o altă (viitoare) premieră, cu siguranţă cel puţin la fel de inspirată şi bine realizată.