Arhivă : Cronici Înapoi

Stagiunea de Marți seara - 3 noiembrie 2015

Publicat: miercuri, 4 Noiembrie 2015 , ora 14.58

O seară de marți cu doi studenți de la Colegiul Regal de Muzică din Londra: violonistul Francesco Ionașcu și pianistul Alexandru Lazăr. Doi tineri muzicieni care trec rampa prin calitatea și suflul interpretărilor lor putem spune despre Francesco Ionașcu și Alexandru Lazăr care au înscris în 3 noiembrie pe afișul Stagiunii de Marți un program ambițios și pe cât de frumos, pe atât de interesant cuprinzând lucrări de Stravinski, Beethoven și Șostakovici. Talent, inovație și o bună comunicare au demonstrat cei doi muzicieni, la nivelul experimentatului violonist Francesco Ionașcu ridicându-se și partenerul său, mult mai tânărul pianist Alexandru Lazăr. Vizibil emoționat în finalul unui parcurs muzical dificil, acesta a declarat:

"Un program destul de greu de pus la punct. Ne-a luat destul de mult timp să-l gândim și cum să legăm, de fapt, tot recitalul cu Șostakovici. Până la urmă cred că am făcut o treabă destul de bună interpretând Stravinski, Beethoven și încheind cu această sonată tumultoasă și plină de energie. Mă bucur că am cântat aici... a fost o senzație foarte plăcută."

Deja cunoscut pentru ineditul programelor prezentate, violonistul Francesco Ionașcu s-a aflat pentru a patra oară în Stagiunea de marți. Peste 25 de concursuri naționale și internaționale are în palmares Francesco Ionașcu, un violonist cu evoluții așteptate și apreciate pe podiumurile de concerte din țară dar și peste hotare, în importante săli din Anglia, Germania, Franța și Italia. Ca și în aparițiile anterioare, Francesco Ionașcu a demonstrat că este un muzician care afișează siguranță, dezinvoltură, lejeritate în executarea pasajelor de virtuozitate și, nu în ultimul rând, expresivitate. Punctul culminant al programului prezentat aseară a fost Sonata în sol major de Șostakovici, un opus puțin auzit în sălile de concert:

"Mă simt ca acasă când ajung la Ateneu. Acum am ales un program mai special, inedit aș spune, începând cu Stravinski, apoi "Primăvara" de Beethoven - o sonată frumoasă, liniștită, în tonalități majore - încheind cu această sonată de Șostakovici incredibilă, tensionată, foarte greu de ascultat la o primă audiție. Abia după ce o asculți de mai multe ori începi încet, încet să-i găsești toate detaliile și lucrurile interesante. Este o sonată scrisă târziu de Șostakovici, odată cu ultima simfonie op.134; o sonată cu o construcție fantastică, o lucrare extraordinară care transmite, prin muzica sa, un mesaj extrem de adânc..."

Violonistul Francesco Ionașcu și pianistul Alexandru Lazăr au fost protagoniștii Stagiunii de Marți seară într-un program complex, eclectic, dacă ne gândim la sonata lui Șostakovici, dar care a fost apreciat de cei care s-au aflat în 3 noiembrie în Sala mică a Ateneului Român.


Jeanine Costache