Sensibilitatea, delicatețea și transparența sunt unele dintre principalele elemente care definesc stilul interpretativ al marii pianiste Clara Haskil, una dintre cele mai pregnante figuri artistice interpretative din prima jumătate a secolului trecut. Aceleași trăsături le-am descoperit ieri seară, 30 octombrie 2015 și la tânărul pianist german Alexander Schimpf, care a concertat pe scena elegantei Săli Thalia din Sibiu, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional "Clara Haskil". Influența unor mentori ca Winfried Apel și Bernd Glemser se simte în claritatea cu care Alexander Schimpf, în vârstă de 34 de ani abordează fenomenul sonor, cu o atenție particulară pentru cele mai fine detalii ale partiturii. Am resimțit această preocupare pentru universul coloristic, pentru nuanțele sonore gradate, mai ales în ciclul de Piese op. 76 de Johannes Brahms și în "Insula veselă" de Claude Debussy, lucrări care te aruncă, fiecare în parte din altă perspectivă stilistică, într-un imaginar populat de variate stări emoționale, mai clare la Brahms, mai înșelătoare la Debussy.

Însă Alexander Schimpf poate fi și impetuos, vulcanic, tenebros atunci când este nevoie, pentru că nimic din toate acestea nu a lipsit în redarea Sonatei nr. 7 semnate de excentricul Alexander Skriabin. Și parcă pentru a ne demonstra că avem într-adevăr în față un pianist redutabil, Alexander Schimpf și-a încheiat recitalul de ieri seară cu magistrala sonată beethoveniană op. 111, lucrare în care Titanul de la Bonn transcende sensurile comune ale expresivității, aruncându-se pe un teren metafizic de o bogăție greu de egalat. Iar Schimpf îl înțelege pe Beethoven așa cum puțini o fac, într-o direcție profundă, informată, analitică și, nu în ultimul rând, empatic emoțional. Sala a păstrat tăcerea minute bune după ultima notă, urmărind încordată reculegerea aproape religioasă cu care tânărul pianist a încărcat liniștea de după muzică. Și ce bis putea fi mai adecvat decât transcripția lui Egon Petri după Aria "Pasc oile mele în pace" din Cantata BWV 208 de Johann Sebastian Bach?

Astfel s-a încheiat încă o seară din a doua ediție a Festivalului Internațional "Clara Haskil", un eveniment tânăr în viața culturală românească dar care, după toate aparențele, are toate șansele să se transforme într-o frumoasă tradiție a toamnei sibiene.