Brahms şi Bartok sunt compozitorii pentru care pianistul Abel Corban a optat în 20 octombrie la Sala Mică a Ateneului Român. El a înscris a doua seară din acest sezon al Stagiunii de marţi. A avut parte de un public numeros şi a demonstrat încă o dată o bună tehnică pianistică, multă expresivitate şi maturitate. Bucuros, dar şi emoţionat după un succes binemeritat, Abel Corban a declarat:

"Am ales în această seară două piese care sunt o piatră de încercare pentru pianişti, două piese de tinereţe pentru ambii compozitori. Consider că Sonata a III-a op. 5 în fa minor de Brahms nu trebuie să lipsească din repertoriul fiecărui pianist. Am ales şi Bartok pentru că anul acesta este aniversat şi pentru că voi participa la un concurs internaţional la Sofia dedicat acestui compozitor. Sunt foarte fericit că am văzut din nou foare multă lume în Sala mică a Ateneului... e foarte important pentru noi pentru că primim putere să mergem mai departe."

Abel Corban s-a aflat pentru a treia oară în Stagiunea de marţi seară, alături de discipolul său fiind pianistul Viniciu Moroianu care i-a urmărit cu interes evoluţia, afirmând:

"M-a bucurat această seară cu două lucrări monumentale: sonata de Brahms este o lucrare temută şi rapsodia de Bartok foarte puţin cunoscută în Bucureşti. Sunt două lucrări care au ca numitor comun expresia tinereţii şi debutului componistic extraordinar de promiţător al ambilor compozitori, opus 5 la Brahms, opus 1 la Bartok. M-am bucurat de Abel Corban că a evoluat foarte frumos în aceşti ani - este la jumătatea anului II de master - s-a diversificat foarte mult ca suflu, culoare, expresie, capacitate de construcţie şi de dominare a acestor spaţii foarte ample... Plec de la acest recital cu bucuria că ce-am încercat să sădesc în evoluţia acestui tânăr foarte promiţător şi talentat dă roade frumoase şi cred că nivelul artistic dovedit astăzi întăreşte bucuria acestei seri."

Pianistul Abel Corban este un muzician inteligent, din ce în ce mai matur, mai stăpân pe tehnică afişând o coloristică diversă, un ton cald şi nu în ultimul rând o mare plăcere de a cânta; plăcere împărtăşită cu generozitate publicului care l-a răsplătit la rândul său cu aplauze îndelungi şi mai multe rechemări la rampă.