În acest an se desfăşoară, la Varşovia, ediţia XVII-a Concursului Chopin, la care s-au înscris zeci de tineri pianişti din Europa, Asia sau America, printre cei care vor evolua în etapa finală din toamnă regăsindu-se şi Cristian Sandrin, singurul român calificat în această dificilă competiţie de mare prestigiu. Şi tocmai de aceea, Festivalul "Enescu şi muzica lumii" de la Sinaia a inclus, după cum a subliniat directorul artistic Marin Cazacu, şi un recital al pianistului de doar 21 de ani, dându-i astfel posibilitatea să parcurgă, în faţa publicului, întregul program pe are îl va prezenta în finală. O oportunitate şi pentru solist de a-şi "roda" lucrările abordate, dar şi pentru spectatorii care astfel au avut ocazia să-l (re)descopere aşa cum evoluează de când studiază la Academia Regală din Londra şi să-l asculte în partiturile solicitate în concurs.

Sala Casino-ului a devenit din nou plină şi pentru că un recital de pian atrage întotdeauna şi pentru că o seară Chopin constituie o tentaţie chiar şi pentru cei mai puţin avizaţi, dar şi pentru că mulţi au dorit să-l urmărească pe cel care ne va reprezenta în Polonia. Firesc, structura programului amplu a fost concepută astfel încât Cristian Sandrin să abordeze opusuri foarte diferite din creaţia lui Chopin, începând cu Impromptu nr. 2 op. 36, reliefând tuşeul rotund şi sensibilitatea deosebită a solistului care se simte bine în paginile încărcate de lirism, dovadă fiind şi maniera în care a cântat cele Patru Mazurci op. 30, preferând estomparea percutanţei specifică dansurilor poloneze în favoarea unei interpretări prioritar delicate. Poate tocmai din acest motiv nu s-a simţit o diferenţă reală de atmosferă şi de conţinut în Valsul op. 64 nr. 3 ce a urmat, păstrând sonurile discrete ca o constantă a întregului recital. O anume schimbare au solicitat însă cele două Balade - nr. 3 op. 47 şi nr. 4 op. 52 - în care, după secvenţele derulate pe aceleaşi coordonate, au fost şi momente în forte, bine echilibrate într-o construcţie clară şi logică, solistul refugiindu-se apoi în lumea introspectivă, poate evocatoare, potrivită structurii sale interioare şi temperamentale. Desigur, Nocturna în Mi bemol major a răspuns din plin dorinţei de a se refugia în sonurile transparente, fără a avea însă poezia romantică atât de specifică autorului; Studiile op.10 nr. 8 şi op. 25 nr. 10 au adus în prim plan acurateţea şi precizia sa tehnică, fluenţa discursului perfect pus la punct sub acest aspect, pentru ca în Poloneza în fa diez minor să întâlnim din nou introspecţia şi dialogul cu sine, celebrul Marş funebru având gravitate, nu însă şi acea "greutate" apăsătoare pe care o aşteptam. Iar Sonata nr. 2 op. 35 a fost parcursă în aceeaşi manieră, desigur rezolvând şi secţiunile în forte cu rigoare, lipsind acea anvergură şi strălucire proprie desfăşurărilor generoase şi frământate imaginate de Chopin. Aplauzele publicului au fost răsplătite cu încă o piesă de acelaşi compozitor, pe care Cristian Sandrin îl simte aproape în special în latura sa discretă, realizată cu supleţe şi cu o sonoritate calitativă, unanim apreciată.

Tânărul pianist are o lume a lui, dialogând pe claviatură cu sine însuşi, încercând parcă să facă abstracţie de cei aflaţi în sală, ceea ce ar explica şi faptul că începea abrupt fiecare lucrare, fără a aştepta ca aplauzele să se stingă. Bine gândit în ciclul "Generaţia mileniului III", recitalul Chopin a propus astfel o posibilă variantă interpretativă a unor opusuri pe care le-am ascultat de atâtea ori în cu totul altă abordare; dar calificarea în finala Concursului denotă, poate, tocmai intenţia juriului de a lua în considerare şi modalitatea mai specială de a cânta oferită de Cristian Sandrin, căruia, firesc, îi dorim să reuşească să convingă, la Varşovia, că Chopin poate fi privit în varii moduri ce relevă personalitatea proprie fiecărui solist care găseşte în partituri ceea ce i se potriveşte - unii cântând impetuos, alţii, ca în cazul pianistului nostru, cu un lirism exacerbat. Este o experienţă cu adevărat interesantă…