Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. O vară pe note muzicale

Publicat: luni, 6 Iulie 2015 , ora 13.46

"O vară pe note muzicale": copii de toate vârstele, începând chiar de la un an, au făcut primii pași în lumea muzicii clasice sâmbătă, 4 iulie 2015, la Sala Arcub. Cei mici au mers pe urmele Elefantului Cici, din Carnavalul animalelor compus de Camille Saint-Saens.

Și așa cum era de așteptat, Cici …și-a pierdut cipicii! Au fost furați de furnicuțele din piesele lirice pentru pian ale lui Grieg. Dar, au dat de urma lor: luaseră forma unor cercuri colorate în care s-au îmbulzit și ei, copiii, să pășească, mai mult sau mai puțin ajutați de părinți - fiecare după posibilitățile vârstei…- dar toți cu aceeași bucurie de a descoperi personaje sonore și a se întrece pe traseul cercurilor în acordurile de bas ale pianului care improviza pașii grei ai elefantului pe marginea partiturii lui Saint-Saens. Este primul program de educație muzicală Dalcroze-Orff din România, care îmbină aceste două metode folosite de generații pentru inițierea muzicală în întreaga lume, prin trezirea aptitudinilor muzicale ale copiilor într-o manieră creativă, ludică. Prin intermediul mișcării, al jocului, al exercițiilor de reacție și coordonare, copii se familiarizează cu noțiunile ritmice, armonice și melodice.

Cred că fetiței mele i-a plăcut foarte mult și s-a distrat de minune, deja la vârsta de 3 ani îi plac și mișcarea și instrumentele și ce mai sesizez, ea nu a consumat într-o oră tot ce a avut de consumat, față de c e arsenal de instrumente aveți aici. Ar fi stat cel puțin încă o oră să savureze, să mai descopere, nu s-ar fi plictisit. (mama lui Klari, 3 ani)

Lia nu este obișnuită nici în colectivitate nici la muzică nu a fost prea mult expusă, decât la cântecele pentru copii unde a și reacționat. În rest, la jocurile în care să facem toți același lucru a fost mai dificil pentru noi. A fost o provocare, dar interesant! (mama Clarei, 2 ani și 3 luni)

Cred că e fain pentru explorare, să vadă fiecare instrument, să vadă cum sună, că sună diferit. Au intrat prea brusc în toată activitatea, și cel mare și cel mic, dar cred că data viitoare va fi deja mult mai bine pentru că vor știi la ce să se aștepte. Acum explorează instrumentele și cred că ăsta este primul pas spre muzică. (mama lui Barbu, 5 ani și a lui Iancu, 1 an și jumătate)

În formarea auzului este foarte important și ca un copil, de la primul contact cu muzica, să beneficieze de un instrument autentic, de vibrația naturală, acustică, de un sunet de calitate, nu de unul reprodus de sintetizator cum se întâmplă în majoritatea cântecelor adresate copiilor pe care le regăsim în acest moment pe piață. Asociația Dalcroze le acompaniază primii pași în muzică la un pian marca Blüthner pus la dispoziția noastră de soția unui consacrat muzician român, Radu Zvorișteanu. Violonist profesionist, concertmaestru al Orchestrei Naționale Radio în care a activat timp de 41 de ani, până în 1986, acesta le-a orientat pașii către muzica clasică și celor doi fii ai săi, care astăzi îi moștenesc talentul: Virgil Zvorișteanu, în prezent concertmaestru al aceluiași ansamblu și Bogdan Zvorișteanu, de asemenea concertmaestru al prestigioasei Orchestre Suisse Romande.

Bogdan Zvorișteanu: Noi ne-am născut înconjurați de muzică, tatăl meu era foarte preocupat de meseria sa, era și concertmaestru și profesor la Conservator. Îmi amintesc că pe la vârsta de la 5-6 ani mi-a pus pur și simplu o vioară în mână și mi-a spus că "se face așa și așa" - ceea ce a trebuit să fac. Am avansat pe acest drum, dar pe vremea aceea nu înțelegeam mare lucru, era un exercițiu, nu un experiment, o explorare a sunetelor sau intrumentului. Făceai vioară într-un stil profesionist de la început sau nu. Îmi dau seama că n-am prea știut multe despre ce se întâmplă cu vioara, despre ce făceam acolo. Fratele meu cânta la vioară, tatăl meu cânta la vioară, era parte din viața noastră. Însă în ciuda faptului că plăcerea nu acompania studiul meu la vioară, plăcerea de a asculta și de a fi în prezența muzicii totdeauna a fost acolo. Interesant este că recent am reluat legătura cu câțiva dintre colegii mei de școală și unii au continuat pe drumul muzicii, alții nu, dar toți au rămas foarte atașați de muzică, au rămas cu această sensibilitate cu totul specială. Abia acum îmi dau seama de avantajele enorme ale acestei practici pe care tatăl meu ne-o inocula, pentru că am trait într-o lume a vibrațiilor înalte, a vibrației pure, știind că noi toți suntem vibrații și rezonăm la ele și ne acordăm cu tot ceea ce este în jurul nostru. Eu am avut norocul să cresc în acest mediu și pentru asta îi mulțumesc foarte mult.

Pe lângă muzică, mișcare și stimularea imaginației un element esențial al pedagogiei Dalcroze sau Orff este interacțiunea cu grupul, socializarea, care conduce la dezvoltarea inteligenței emoționale, a încrederii în sine și a personalității generale a copilului.

Iar dacă cei mici au avut ca vedetă pianul, "cei mai mari dintre cei mici" - participanți ai atelierului adresat copiilor între 5 și 7 ani -, și-au testat abilitățile ritmice, vocale și corporale în prima lor încercare de a se sincroniza într-o orchestra de percuție, cu instrumente de care cu greu s-au putut despărți. Le vor reîntâlni însă sâmbăta viitoare, când sunt din nou așteptați la atelierele Dalcroze-Orff: O vară pe note muzicale!

Oana Cosmovici, fondator Asociația Dalcroze România: Este o pedagogie creativă, adaptată copiilor și părinților care vor să se inițieze în studiul muzicii și al limbajului ei. Ne dorim ca atelierele noastre să fie începutul unei pasiuni pentru muzica de calitate și să creăm un loc în care muzica să fie o sursă de bucurie permanentă. ( www.dalcroze.ro)

Ana Voinescu