Se împlinesc în acest an 60 de ani de la moartea compozitorului George Enescu. Un moment comemorativ pe care Alexandru Tomescu nu a vrut să îl rateze, astfel că a decis să dedice memoriei marelui artist cea de-a 8-a ediție a Turneului Național Stradivarius. Este însă pentru prima dată când evenimentul depășește granițele țării, extinzându-se atât către est - cu un concert la Chișinău, cât și la vest - turneul încheindu-se simbolic la Paris, orașul în care Enescu și-a trăit o parte semnificativă din viață și unde își doarme somnul de veci, în cimitirul Père Lachaise. Este orașul în care s-a format, care l-a inspirat și pe care l-a cucerit rapid cu talentul său.

Alexandru Tomescu și Eduard Kunz au sosit așadar în capitala Franței unde au prezentat publicului aflat luni, 8 iunie 2015, în Sala Bizantină a Palatului Béhague primele trei Sonate pentru vioară și pian de George Enescu.

Deși urmându-și una alteia, ele nu au fost scrise în aceeași perioadă; numerele lor de opus arată că sunt creații reprezentative pentru diferite etape din viața compozitorului. Alexandru a și explicat de altfel că Sonata nr. 1 op. 2 este profund marcată de influențe brahmsiene, Sonata nr. 2 op. 6 e mai franceză purtând reminiscențe din opera lui Cesar Franck, iar despre Sonata a III-a în caracter popular românesc este superfluu să mai adaug ceva - titlul este suficient de grăitor.

Cu traseul muzical jalonat de aceste repere, am avut plăcerea să urmăresc un recital impresionant. Desigur, talentul celor doi artiști e deja cunoscut, dar colaborarea lor s-a aprofundat semnificativ. Se simte imediat că s-a mai adăugat un an prieteniei lor artistice, din modul intuitiv prin care fiecare răspunde la discursul celuilalt. Sonata a II-a a fost, din punctul meu de vedere, momentul forte al serii, grație spontaneității care a caracterizat întreaga interpretare. Și oricine aruncă un ochi pe o partitură enesciană știe cât e de greu să ajungi la o asemenea ușurință în redarea muzicii - Enescu este celebru pentru variațiile sale dinamice imprevizibile, mereu schimbătoare, pentru provocările frazării și pentru diverse elemente fără de care interpretarea ar avea de suferit.

Vioara Stradivarius a avut în acest an un partener pe potrivă în pianul YAMAHA CFX pe care Eduard Kunz a cântat tot turneul. Dacă Alexandru Tomescu s-a declarat în mod repetat un mare admirator al muzicii lui Enescu, lucru din care decurge faptul că este și un foarte bun cunoscător al acesteia, eram curioasă ce va aduce Eduard Kunz în acest tandem. Nu am întârziat să aflu: originalitate, culoare, energie. El și Alexandru formează un duo cu adevărat excelent.

Așa s-a sfârșit o seară specială la Palatul Béhague din Paris, despre care m-am bucurat să vă împărtășesc câteva impresii.