Onorând împlinirea celor 400 de ani de la apariţia părţii a doua din romanul Don Quijote de la Mancha, prin care autorul său, Miguel Cervantes, a devenit celebru, Institutul cultural ce-i poartă numele a organizat marţi, 21 aprilie 2015, la Bucureşti, o serată muzicală, sub genericul "Cervantes şi muzica", propunând, la Ateneu, lucrări renascentiste sau premergătoare stilului baroc, decupate, firesc, din creaţia spaniolă.

Pe lângă interesul trezit chiar de omagierea lui Cervantes prin muzica timpului său, un plus de atractivitate a adus şi invitarea cvartetului "Zarabanda", alcătuit din interpreţi specializaţi în cântul pe instrumente de epocă, astfel încât i-am ascultat pe Álvaro Marías (flauto dolce, deopotrivă conducătorul ansamblului), Alejandro Marías (viola da gamba), Gerardo Arriaga (vihuela) şi Jordán Fumadó (clavecín) într-un program atractiv în sine. Un public destul de numeros dar... nu foarte avizat (dovadă fiind aplauzele ivite între secvenţele unor cicluri, de altfel menţionate în pliantul de sală şi "plimbarea" unora prin sală în timpul concertului), a descoperit, cu acest prilej, compozitori practic necunoscuţi la noi, în partituri adesea încărcate de melodii şi ritmuri pline de farmec. Au alternat pagini lirice, evocatoare, ca de baladă, sugerând melancolia poetică a menestrelilor şi dansuri de curte inspirate din folclorul iberic, redate cu acurateţe şi uneori performant de către membrii cvartetului, parte remarcabili atât în maniera de coordonare în ansamblu, cât şi în momentele solistice de reală calitate.

Dacă Alvaro Marias părea pasionat de parcurgerea scriiturii bogat ornamentate sau în structuri complicate, fără a acorda importanţă frazării sau liniei expresive, parcă fără să observe (sau să-l deranjeze) cântul permanent sub ton, excelenţi au fost clavecinistul Jordan Fumado (de altfel prezent şi în concertele vestitului Jordi Savall sau ale unor importante orchestre din Spania), Gerardo Arriaga (mexican cu specializări înalte, dar în primul rând îndrăgostit de chitară sau, de această dată, de vihuela), ambii etalând şi un sunet superb şi o cunoaştere stilistică adecvată şi o fluenţă a discursului urmărit logic şi mai ales cu o paletă nuanţată în plan expresiv; iar Alejandro Marias a adus rigoare şi acurateţe în demersul prioritar de acompaniament pe viola da gamba, cvartetul relaţionându-se în general cu siguranţă, reuşind să depăşească discret şi eventualele dezechilibre ivite în urma tempo-ului alert preferat de Alvaro Marias, aflat mai tot timpul în prim plan. Şi tocmai în acest sens au fost selectate opusurile scrise de Ortiz, De Cabezon, Navarez, De Selma y Salverde, Navarez, Fuenllana, Fontana, Mudarra, Falconieri sau de Anonimi din secolul XVI, având savoarea mult apreciată a sonurilor simple, nostalgice sau cu o tentă de voioşie pe care le-am regăsit în romanţe sau în dansuri precum pavana, gallarda sau sarabanda - despre care, anticipând un bis, Alvaro Marias ne-a povestit cu aceeaşi vervă şi pasiune ce l-au caracterizat de-a lungul evoluţiei sale, alături de colegii din cvartetul care, deloc întâmplător, poartă chiar denumirea acelui dans.

Iar trimiterile la Cervantes şi la personajele sale au fost subliniate fie prin citatul care a guvernat seara - "Unde-i muzică, nu poate fi nimica rău" - desprins dintr-o replică rostită de Sancho Panza, fie prin apelarea (şi) la vihuela, instrument pe care însuşi Don Quijote cânta în scurtele sale clipe de linişte, după cum povestea Cervantes în volumul care, acum, împlineşte 400 de ani de glorie, onorat cum se cuvine prin manifestări diverse, printre care s-a aflat şi programul oferit de cvartetul spaniol "Zarabanda", la invitaţia Institutului cultural "Cervantes", în cadrul mai larg al "Săptămânii Cervantes" (20-24 aprilie).