Un teatru de tradiţie

Din anul 2005, Theater an der Wien s-a declarat cu majuscule un nou teatru de operă în inima Vienei. Tradiţia acestei săli este veche - în 1781 era Teatru regal privilegiat, adevărat, de dramă, dar şi concertele şi mai târziu spectacolele de operă şi-au găsit loc aici, printre ele în 1805 Fidelio de Beethoven şi în 1817 operele lui Rossini; anul 1874 este dominat de operetele lui Johann Strauss fiul şi în anii următori, Theater an der Wien devine locul preferat al celor ce iubesc opereta vieneză; a fost o perioada în care spaţiul a fost transformat într-o sală de cinematograf, iar din 1945 primeşte definitive calitatea de teatru muzical cu repertorii ambiţioase şi cu mare şi bună reputaţie europeană.

Din 2005 activitatea este din nou reorganizată: în fiecare lună, câte o premieră şi încă cinci spectacole. Proiectele sunt separate, sunt angajaţi dirijori şi cântăreţi de prim rang, iar regizorii sunt invitaţi să fie originali şi creatori într-un repertoriu de la clasici la contemporani. Aleg din partiturile stagiunii 2014 - 2015, ca repere extreme edificatoare, operele Bărbierul din Sevilla de Paisielo şi La mere coupable de Darius Milhaud.

O operă de Bizet în distribuţie 

Pentru Pescuitorii de perle de Bizet, regizoarea Lotte de Beer a imaginat o regie de o contemporaneitate agresivă. Un reality TV show transmis în direct şi la care participă activ, întreaga lume. Pescuitorii de perle - Provocarea se numeşte acest show, în care personajul principal este o femeie care renunţă la sexualitatea ei în dorinţa de a găsi ceva mai… bun, poate mai spiritual. Şi aici, intervine religia care, în societatea contemporană, propune un Dumnezeu care nu mai este servit de om, ci El însuşi serveşte, stă la dispoziţia omului.

Doi bărbaţi şi o femeie, se întâlnesc pe insula Ceylon. Deşi este anunţat ca reality show, insula este de fapt o plajă mizeră decorată cu palmieri de plastic şi cu scoici uriaşe de mucava din care - doar este vorba de un show! - balerine exotice ies la momentele potrivite indicate de scenariu şi dansează purtând în mâini câte o perlă. Cei trei oameni au o istorie - doi bărbaţi au iubit aceeaşi femeiem dar şi-au sacrificat sentimentele pentru a-şi salva prietenia. Din tot ceea ce se va vedea, doar sentimentele sunt reale, restul… spectacol, show. Dezamăgită şi trădată, Leila vine în Ceylon pentru a se regăsi şi echilibra. Aici… situaţiile în care ajunge, o pun la grele şi neprevăzute încercări căci, întâmplător, partenerii de show sunt aceiaşi încă îndrăgostiţi de ea, Nadir şi Zurga.

Pliată perfect pe partitura lui Bizet, regizoarea începe acţiunea cu o... alegere de conducător - cel al pescuitorilor de perle -, la care participă mulţimea băştinaşilor de pe insulă, există trei candidaţi, se agită steaguri se fac declaraţii… Marele preot Nourabad se transformă în moderatorul care ia interviuri, comentează în direct cu aplomb şi atoateştiutor, un oportunist cu un ego supradimensionat, care îl însoţeşte pe candidatul câştigător, pe Zurga, cu orice preţ, pană la moarte. Camera de luat vederi este prezentă peste tot, cu imagini preînregistrate sau cu moment intime în care rămâne, aparent uitată, în faţa celui care îşi dezvăluie, copleşit şi mai ales necenzurat, adevăratele sentimente. Conştientizând tragedia reală la care asistă, echipa de filmare nu are niciun scrupul în a prezenta totul, în direct, la televiziune. Nimic nou sub soare - se cunoaşte deja dezbaterea ce a avut loc cu ani în urmă în Olanda despre posibilitatea de a transmite, în direct, în timp real, minut cu minut, moartea unui om. Se pare că acel moment este din ce în ce mai aproape este convingerea regizoarei.

În Pescuitorii de perle, corul are un rol substanţial. Lotte de Beer oferă coriştilor statutul de public care comentează şi trăieşte intens acest reality show, acasă, în faţa televizoarelor, în singurătate, în familie sau cu prietenii, la un pahar de vorbă. Ei sunt convinşi că ceea ce văd este adevărat şi îşi savurează dreptul de a participa direct exprimându-şi opiniile prin răspunsuri la telefon sau prin sms-uri. Momentul culminant este cel în care publicul este invitat să hotărască moartea celor doi îndrăgostiţi, iar pe ecran se afişează procentele care cresc covârşitor când e vorba de verdictul vinovaţi căci doar 9 procente cer clemeţă. Dar, ca într-un adevărat reality show, intervenţia lui Zurga, eliberarea cuplului Nadir-Leila, stârneşte în publicul puternic implicat şi însetat de sânge, o reacţie violentă: cei care se consider înşelaţi în aşteptările lor ies din case, intră în acţiune şi…practic, mulţimea îl ucide pe Zurga dând foc rugului de la flacăra brichetelor şi filmând avid supliciul cu telefoanele mobile.

Deşi surprinzătoare, propunerea regizorală este pe deplin acceptată de cântăreţi.

Soliştii 

În rolul Leila, Diana Damrau, una dintre cele mai strălucitoare soprane ale momentului, este, ca de obicei, rafinată, inspirată, multicoloră, seducătoare, credibilă, convingătoare. Pe lângă o voce minunată, deosebit de agilă şi de expresivă, cântăreaţa uimeşte mereu prin inteligenţa interpretării, atenţia pentru detalii, respectul responsabil pentru muzică. Prin tot ceea ce face, Diana Damrau pare a fi cu totul de acord cu opinia dirijorului rus Semyon Bychkov, şi anume că un interpret nu trebuie să îşi permită libertăţi cu tentă personală, ci, dimpotrivă, să se pună, cu tot ceea ce are şi poate, ca artist, în slujba compozitorului şi a partiturii.

Tenorul rus Dmitri Korchak are o vocea frumoasă şi puternică - poate prea puternică pentru micuţa sală de la Theater an der Wien - dar interpretarea sa convinge, iar celebra arie a fost aplaudată puternic şi îndelung. Americanul Nathan Gunn întregeşte trioul personajelor principale cu o plăcută voce de bariton liric şi o prezenţă scenică impunătoare - marea şi adevărata tragedie este, de fapt, a lui. Iar bas baritonul francez Nicolas Teste este - vocal şi scenic - un Nourabad abil, agil şi provocator.

Orchestra radiodifuziunii austriece, ORF Radio Symphonieorchester Wien, sub bagheta dirijorului corsican, plin de temperament, Jean-Christophe Spinosi a fost o prezenţă discretă şi totuşi puternică în spectacolul pentru care Bizet a scris o muzică inspirată,  iar muzicienii din Arnold Schoenberg Chor, foarte bine pregătiţi de Erwin Ortner, au cântat şi au jucat impecabil.