Între 14 şi 30 noiembrie 2014 se desfăşoară la Bruxelles Festivalul de Muzică Contemporană Ars Musica, pentru care au scris, începând din 1989, compozitori ca Gÿorgi Ligeti, Pierre Boulez, Luciano Berio. După o seară gratuită (19 noiembrie) în frumoasa Gare du Midi, una din gările capitalei Belgiei, în care Cvartetul MP4 a interpretat, cu participarea dansatoarei Isabella Soupart, cvartetul "Different Trains" compus de Steve Reich, în 20 noiembrie am asistat la concertul pe care l-au susţinut la Bozar (Palais des Beaux-Arts) Orchestra Filarmonicii din Liège şi dirijorul Patrick Davin.

Serenada după "Banchetul" lui Platon de Leonard Bernstein, cu violonistul Tedi Papavrami invitat pe podium, a fost prima din program. Poate că nu a fost o alegere prea inspirată pentru debut, însă impresia că în primele trei din cele cinci părţi ale acestei lucrări în care vioara are rol proeminent fără a fi solist în sensul tradiţional Bernstein a făcut un exerciţiu de compoziţie a fost estompată de mişcările finale; "Peisaj solitar cu vioară", câmpii întinse, aride, americane, aş fi numit unele secvenţe, iar în ultima parte Bernstein a devenit el însuşi în momente de jazz şi music-hall colorate de percuţioniştii excelenţi care au cântat, între altele, la xilofon, glockenspiel, tamburină şi trianglu.

A urmat lucrarea cu care şi după care Orchestra Filarmonicii din Liège s-a încălzit: "The Canyon" de Philip Glass. Schimbările de armonii caracteristice lui Glass trimit la tipul celor pe care le-a făcut Beethoven la vremea lui: un acord clasic, consonant, cuminte, cum crezi auzind unul singur, provoacă o totală uimire (şi bucurie) atunci când se leagă sonor de un altul, iar acela de un altul, şi de un altul - în cazul lui Glass nu foarte multe, şi în nici un caz variate. Dar, în fond, dintr-o suprapunere de sunete se poate merge în orice direcţie, nu neapărat în cele unde am simţi că muzica vrea să meargă, ci în acelea în care muzica poate să meargă fără să brutalizeze urechea dar şi fără s-o lase într-o "poziţie" sonoră confortabilă. Muzica minimalistă, curent în care se încadrează Philip Glass, se bazează pe repetarea o bucată de vreme a uneia şi aceleiaşi structuri sonore, apoi a alteia - "dezvoltare", "evoluţie", "scop" aşa cum ştim de la Mozart nu există, ci sunt eventual date doar de unele mici schimbări de ritm, nu de melodie. Dar cu cât mai simple acordurile şi succesiunile lor, şi cu cât mai repetitive, cu atât mai hipnotice, mai creatoare de dependenţă. Iar în "The Canyon" ritmul a avut şi el exact acelaşi rol - de a face muzica foarte plăcută de ascultat; susţinut de un toboşar, aproape constant ca formulă şi prezent pe absolut tot parcursul piesei, a produs împreună cu acele blocuri elementare de sunete o muzică în care tensiunea s-a creat prin pura acumulare sonoră temporală, cu unele adaosuri de alămuri bruşte şi încântătoare ca nişte explozii de lumină.

În primă audiţie absolută în 20 noiembrie 2014 la Bruxelles - "Zwerk" ("Cerul"), comandă a Festivalului Ars Musica, scrisă de compozitorul belgian Peter Vermeersch. Ca un tablou în care pictorul a început dinspre exterior, piesa a pornit şi ea cu contrabaşi şi timpani în sunete grave. Au apărut apoi viori ca nişte trăsături (aparent) întâmplătoare de pensulă, tabloul s-a umplut cu acorduri de harpă, trombon, trompetă, clarinet, iar spre final, apropiindu-se de pânza completă, alte câteva pensule-viori care să atragă ochiul anumite zone cartografice. L-am aplaudat şi eu pe compozitorul Peter Vermeersch pentru această imagine a lui asupra firmamentului.

Finalul serii i-a aparţinut unui alt celebru american, John Adams, şi el cu rădăcini în curentul minimalist. Însă în "The Chairman Dances" muzica are ceva mult mai apropiat de sufletul care are nevoie mai mult de o căldură motivată natural decât de un sistem sonor monoton care atrage (şi încă puternic) doar prin repetiţie. Adams a compus aici tonuri de music-hall, de formaţii jazz, de Nino Rota-compozitorul-de-muzică-de-film-al-lui-Fellini, ba chiar şi amintiri din America lui Dvořák şi ritmuri din grupul (american) Creedence Clearwater Revival.

În 20 noiembrie 2014, la Bozar, Orchestra Filarmonicii din Liège dirijată de Patrick Davin a primit după fiecare lucrare toate aplauzele pe care le-a meritat.