După multă vreme, am avut prilejul să asistăm, sub cupola Ateneului, la un recital de orgă oferit, de asemenea după o absenţa mult prea îndelungată din viaţă noastră muzicală, de către Ilse-Maria Reich, cotată printre cei mai buni organişti de la noi până la stabilirea sa la Rottenburg, în Germania, revenind acum cu un program atractiv în care, firesc, opusurile de Bach au ocupat un loc prioritar. Lucrările pe care le-a abordat că solistă au cucerit prin manieră stilistică de factură germanică, robustă, sobră şi logică, alternând secvenţele virtuoze, masive, uneori cu prelungi coroane ce confereau sonorităţi de catedrală, cu cele estompate, de o transparenţă remarcabilă, dar totul perfect echilibrat, într-o construcţie clară şi un discurs fluent. Publicul - din păcate surprizător de restrâns - a ascultat cu reală plăcere partituri celebre sau poate mai puţin cunoscute la noi, aplaudând un demers interpretativ care a stat sub semnul pasiunii, profesionalismului şi rigorii.

Concepţia acelei seri a fost gândită astfel încât să alăture pagini solistice cu altele scrise pentru orgă, viola da gamba şi soprană, artista colaborând cu interprete alături de care a cântat adesea, de-a lungul vremii, fie în ţară, fie în Germania; o "combinaţie" deosebit de inspirată, aducând parfumul şi atmosfera "de epocă", remarcându-se şi faptul că, în general, au ales piese lente, încărcate de rugă sau meditaţie, aşa cum au fost cele de Sieprawski, Walther sau Kuchar, desigur cu momente de contrast, orgă şi viola da gamba (şi tenor) îmbinandu-se excelent în dialoguri de mare fineţe; Ilse-Maria Reich şi Anca Iarosevici şi-au intuit reciproc intenţiile expresive, frazarea şi linia introspectivă, asemeni relaţiei cu soprana Georgeta Stoleriu în Iustus germinavit de Sieprawski, de o frumuseţe specială. Structura diversă a inclus şi două celebre Ave Maria - de Caccini, respectiv Schubert -, superbe în sine, căpătând un plus de elegantă şi rafinament în tălmăcirea Georgetei Stoleriu, pe fondul discret al orgii, pentru că în final, lucrările de Krebs să readucă sonurile instrumentale, derulând secţiuni calme, reflexive sau desfăşurări ample şi rapide, păstrând însă permanent "linia mare" specifică muzicii de o asemenea factură.

După seria de Preludii şi Fugi sau Fantezii redate cu bun gust şi rigoare într-un succesiune complexă şi solicitantă, parte în compania violei, protagonista a răspuns aplauzelor insistente cu două Corale de Bach, foarte diverse ca factură dar conturate impecabil, spre încântarea celor care s-au bucurat să reasculte sonurile de orgă şi să (re)descopere farmecul unor partituri în care "regina instrumentelor" s-a întâlnit cu viola da gamba sau cu vocea limpede, parcă celestă, aşa cum, cu siguranţă, şi-au imaginat (şi şi-au dorit) compozitorii acele bijuterii muzicale.

A fost o seară frumoasă de duminică (2 noiembrie 2014), în care muziciene de mare clasă au cântat cu sinceritate şi credinţă, aducând spectatorilor o stare "de bine" mult aşteptată.