Arhivă : Cronici Înapoi
Recitaluri din marea muzică a lumii
Colaborând "în premieră", artiștii au încântat prin rafinamentul sunetului, al frazării și prin acuratețea stilistică în Sonata în mi minor KV 304 de Mozart, remarcabilă fiind impecabila relaționare a instrumentiștilor care, având o îndelungată experiență în muzica de cameră, reușesc să realizeze o fluență a discursului, un dialog marcat de finețe si strălucire, o comuniune ideatică deosebită, entuziast aplaudatăă de melomani. Schimbând apoi "registrul", interpreții au propus Sonata de Janacek, prea puțin cântată la noi, dar de o frumusețe aparte, romantică și sensibilă în primele mișcări, surprinzător de contrastantă în partea a treia, scrisă mai curând în spiritual noii școli vieneze, pentru ca în final să revină la atmosfera de secol XIX, într-un Adagio cumva îngândurat și meditativ. Și din nou am apreciat excelenta lor manieră de cânt, echilibrată, încărcată de sensuri și trăiri amalgamate, tălmăcite cu expresivitate și căldură interioară, dar fără excese și accentuări epatante, într-o adevărată demonstrație de inteligență, virtuozitate și știință a cântului frumos.
După pauză, toate aceste date s-au împlinit în Sonata pentru pian în la minor op. 42 de Schubert, interpretată cu pasiune, cunoaștere atentă a stilului și specificului creatorului vienez, Viniciu Moroianu reliefând desfășurările ample, generoase, planurile coloristice diverse, suprafețele pline de lirism și de sentimente încărcate de dramatism sau de visare, caracteristice frământărilor regăsite în mai toate opusurile schubertiene. O tălmăcire impresionantă, îndelung ovaționată și aplaudate "scandat", așa cum doar la Sighișoara am întâlnit, pianistul acordând și două bisuri, miniaturile de Schumann și Brahms prelungind atmosfera romantică, atât de apropiată propriei sale structuri afective, cu o anume interiorizare și sobrietate a exprimării, cântând întotdeauna cu o reală bucurie și permanentă preocupare pentru acuratețea și veridicitatea exprimării artistice.
Întâmplarea a făcut ca și în seara următoare să ascultăm un opus de Janacek, de această dată în versiunea Cvartetului "Arcadia", ansamblu tânăr dar deja afirmat în țară și peste hotare, surprinzând prin omogenitate, cursivitate a demersului interpretativ, într-o coordonare impecabilă a instrumentiștilor, care și-au găsit un mod de exprimare unitar și cumva "cu personalitate".
În Cvartetul nr. 2 Scrisori intime, compus de Jancek în ultimii ani de viață, am regăsit poezia ușor nostalgică, încărcătura de idei și sentimente privite cu calmul senectuții, izbucnirile născute dintr-o dragoste târzie fiind, astfel, mult mai temperate, redate totuși de ansamblu cu o anume exuberanță juvenilă, dar captivantă pentru spectatorii care, din nou, au umplut sala până la refuz.
Lucrarea a fost încadrată, inspirat, de două creații de factură clasică - Adagio și Fuga de Mozart, într-o abordare poate prea viguroasa și robustă pentru muzica mozartiană, în care secvențele în forțe nu au amploarea celor romanticce, spre exemplu. Iar în Cvartetul op. 131 de Beethoven, după o prima mișcare estompată, cu intervenții și preluări de la un instrument la altul, într-o perpetuă încercare de regăsire a densității și consistenței sonore, "Arcadia" a realizat moment de mare frumusețe, cu o paletă coloristică variată și contraste de puternic impact, mult apreciat de melomanii și studenții care, aplaudând entuziast, au fost răsplătiți, în bis, printr-o excelentă secțiune dintr-un cvartet de Haydn, cântată cu adevărat în stil, cu eleganța și sclipirea ce-l caractrizează pe autor, ansamblul demonstrând că își merită locul de top pe care îl ocupă în elita formațiilor noastre camerale