Arhivă : Cronici Înapoi

Din nou în familia Academiei de Muzică Sighișoara

Publicat: luni, 4 August 2014 , ora 13.59
De peste două decenii, luna august înseamnă, la Sighișoara, o nouă reunire a muzicienilor experimentați cu tinerii dornici să se perfecționeze și să cânte alături de maeștri, regăsindu-se, în fiecare an, ca într-o mare familie, relaxarea și bună dispoziție făcând casă bună cu studiul zilnic, în care se implică deopotrivă interpreții consacrați și cei care bat, abia acum, la porțile unei cariere adevărate. Iar cel care a imaginat și a creat Academia de Muzică - violonistul și profesorul Alexandru Gavrilovici -, trăiește astfel bucuria de a-și vedea proiectul nu doar concretizat, ci și împlinit, dezvoltat de la o ediție la alta, cursurile și serile camerale intrând, demult, în tradiția locului și… nu numai. Pentru că, spre exemplu, sunt melomani din străinătate care își programează concediul în așa fel încât să "prindă" și concertele Academiei, iar anul acesta m-am reîntâlnit cu o familie de englezi venită acum pentru a șasea oară, special pentru a se bucura de frumusețea muzicii, în interpretări de mare calitate, în ambianța unică a cetății medievale.

Stabilit de o viață la Berna, unde este, din 1979, concert-maestru al Orchestrei Simfonice, desfășurând în paralel o intensă activitate solistică și pedagogică, muzicianul a conceput Academia ca o întâlnire elvețiano-română, pornind și de la faptul că în Țara cantoanelor evoluează mulți alți instrumentiști români, care au răspuns entuziast invitației de a se implica în proiect, "molipsind" și colegi din Elveția, Germania, Spania și, evident, din România, având și sprijinul constant al Primăriei și al celui care o conduce de mulți ani, Dorin Daneșan. Și astfel, din 1993, se regăsesc la Sighișoara cu bucurie și chiar cu nerăbdarea de a se revedea și de a lucra cu studenți sau absolvenți care, de asemenea, sosesc din toată lumea. Spre exemplu, anul acesta participă un număr record de cursanți - peste 50 din 8 țări. Deloc întâmplator, Academia se deschide în 1 august, marcând Ziua Națională a Confederației Elvețiene, onorând deopotrivă muzicienii din acea țară și din România, într-un demers care, tocmai de aceea, este inclus în Programul de cooperare elvețiano-român, susținut de Asociația Cultura Viva Sighișoara, o noutate fiind, editia XXI, implicarea Academiei de Muzică din Cluj și co-finanțarea "printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă". Și în această structură, Alexandru Gavrilovici rămâne sufletul manifestării, în calitate de director artistic, în timp ce compozitorul Adrian Pop a devenit director de proiect, cei doi detaliind (și) elementele de noutate în cadrul conferinței de presă organizate, în 31 iulie, la Tg. Mures.

În prima seară, superba sală a Primăriei a găzduit un concert aparte, alăturând opusuri scrise de creatori care, de-a lungul vieții, au avut o legătură specială, născuți la câteva luni distanță, trecuți în neființă în același an 1955. Din creația elvețianului Arthur Honegger am ascultat Sonata pentru vioară și pian, cu o scriitură complexă și solicitantă, creionând o atmosferă cu tentă apăsătoare sau meditativă, pusă în valoare prin interpretarea rafinată conferită de violonistuul Alexandru Gavrilovici și pianistul Viniciu Moroianu, soliști de anvergură care, în ultima vreme, alcătuiesc un duo echilibrat și bine sudat, "simțindu-și" intențiile expresive, relaționându-se precis și fluent, reușind și de această dată să cucerească publicul numeros, chiar și într-o partitură cumva elitistă și pretențioasă, poate mai greu accesibilă spectatorilor mai puțin familiarizați cu muzica veacului trecut. După pauză, Cvartetul "Arcadia" (Ana Torok, Răsvan Dumitru, Traian Boala, Zsolt Torok), recent premiat în Japonia, a abordat, în compania Ansamblului "Archita" (Mioara Moroianu, Alexandru Gavrilovici, Vladimir Lakatos, Stephane Giampellegrini), Octuorul de Enescu, amplă lucrare aflată, la rândul său, sub semnul introspecției și al țesăturii dificile, dar excelent redată de instrumentiștii care au reușit o colaborare impecabilă, construcția logică și densăa fiind împlinită prin paleta coloristică bogată și stările contrastante realizate cu discreție și eficiență. Și este o performanță pentru orice interpret să capteze atenția și să entuziasmeze publicul chiar și în asemenea partituri recunoscute pentru gradul înalt al elaborării structurilor conceptuale, ascultătorii descoperind frumusețea unei muzici care, fără o tălmăcire adecvată, ar rămâne departe de gustul publicului larg. Iar aplauzele prelungi și ovațiile au demonstrat din plin că, în acel program inaugural, muzicieni din generații diferite, dar la fel de pasionați, au oferit versiuni de cotă ale unor creații semnate Honegger și Enescu.

Deloc întamplâtor, și în zilele următoare compozitorii din cele două țări s-au aflat în prim plan, după seara "clasicilor" fiind programată o reîntalnire cu Roland Moser, personalitate a muzicii elvețiene, propunând acum lucrări camerale în care violoncelul este nelipsit, poate pentru ca soția sa, Katharina Gohl-Moser, cântă la acel instrument, optând, de această dată, pentru Trei piese pentru vioară și violoncel, miniaturale și interesant prezentate de însuși autorul care a subliniat raportarea la vechea Sarabanda sau la sugestii din opera Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, înBarcarola; violonistul Alexandru Gavrilovici a însoțit demersul interpretativ al Katharinei Gohl-Moser, care apoi a abordat, în prima audiție absolută în varianta pentru violoncel solo, ciclul Melodienbundel, cuprinzând 5 piese scurte redate cu multă înțelegere, aducând, în final, și îngânarea vocală ce însoțea sunetul discret al violoncelului, devenit, poate, confident. Dar lucrările de ultimă oră au alternat cu opusuri semnate de fiii lui Bach, fie pentru contrast, fie pentru a realiza un salt în timp, violoncelista alegând Sonata în sol major de J.Ch.Fr. Bach, partener fiindu-i clavecinistul clujean Erich Turk, care apoi a oferit Fantezia de C.Ph.Em. Bach, plină de farmec și bine rezolvată în datele ce caracterizează o astfel de scriitură liberă, conferindu-i cursivitate și varietate expresivă, revenind în finalul concertului pentru a prezenta o altă creație de Carl Ph.Em Bach, cele Șase sonate fiind atipice prin faptul că păstrează în prim plan clavecinul… acompaniat de vioară și violoncel, amplele pagini solo având ca pandant intervențiile corzilor, destul de reduse pentru început, cele trei instrumente regăsindu-se în ultimă parte într-o combinație consistentă și extrem de atractivă pentru publicul care a avut prilejul să urmărească doua lumi sonore atât de diferite, interpretate cu dezinvoltură și siguranță de către instrumentiști experimentați și mai ales îndrăgostiți de muzică.

Iar cea de-a treia zi a fost destinată unui "medalion Cornel Țăranu", omagiindu-l astfel pe maestrul aniversat recent la 80 de ani, programul prefațat de Adrian Pop incluzând lucrări pe care le-a compus de-a lungul vremii, ca o panoramare a devenirii sale artistice. Excelenta pianistă Anamaria Stamp a abordat, cu deosebită înțelegere și chiar cu pasiune, Sonata Ostinato (1961) și Contrastes (1962), caracterizate prin abundența sunetelor disparate, alternând cu conglomerate masive, placate, sau cu suprafețe irizate și picurate, acel "ostinato" regăsindu-se în ambele lucrări. Extrem de interesantă a fost prima sa partitură, datând din 1952, un Trio pentru coarde puternic marcat de specificul folcloric românesc, de sugestii enesciene, spațiile evocatoare și elegia lăsând locul ritmurilor pregnante de joc robust, aspecte reliefate cu știința de violonistă Mioara Moroianu, violistul Traian Boala și violoncelistul Zsolt Torok, cei care au revenit apoi pentru a prezenta, alături de clarinetistul Aurelian Dragan și pianista Anamaria Stamp, Mosaiques, lucrare compusă în 1992, însuși autorul conducând ansamblul care a țesut o textură abia sugerată, lăsând clarinetul să-și brodeze zborurile sau vaierul, înlocuite apoi de ritmuri și tonuri de jazz, finalul aducând o avalanșă în tutti, figurații și țipătul instrumentului gândit cu valențe solistice. Dar în același an a scris și Sonata pentru vioară solo, pe care Adelina Oprean a abordat-o cu aplomb și claritate a desenului de factură modernă, un alt moment interesant fiind ciclul de lieduri Cetini negre pe versuri de Blaga, beneficiind de interpretarea atentă și expresivă a sopranei vieneze Ethel Merhaut, un glas calitativ, bine pus la punct (a studiat cu Irina Gavrilovici). În medalionuul Cornel Țăranu s-a cântat însă și Sonata pentru flaut solo de Tiberiu Olah, omagiu unui bun prieten, lucrare pusă în valoare de Ana Chifu cu un sunet rotund și o conturare riguroasă, demn de remarcat fiind și faptul ca am regăsit și aici "zborurile", melodia calmă sau ritmul de joc popular, efectele sau "strigătele" înalte.

În sală s-au aflat, de fiecare dată, și studenți și profesori, pe lângă melomani și turiști, ascultând cu un real interes un repertoriu aparte, decupat din muzica modernă și de secol XX. Și trebuie subliniat și faptul că mai toți interpreții susțin, deopotrivă, cursuri de măiestrie, de-a lungul celor două săptămâni de lucru intens, de perfecționare și de reîntâlniri agreabile și lejere în marea familie a Academiei de la Sighișoara, în cadrul căreia vor continua, până în 14 august, și serile de mare muzică, în interpretări cu siguranță de un nivel aparte.


Anca Florea