Arhivă : Cronici Înapoi
Aniversare 'de foyer'
În urmă cu șase decenii, în 9 ianuarie 1954, actuala clădire a Operei din București era inaugurată oficial printr-o fastuoasă montare cu Dama de pică de Ceaikovski, beneficiind de o distribuție excepțională, despre care încă se mai vorbește și astăzi. Ei bine, dorind să marcheze acest moment aniversar (al clădirii), chiar în 9 ianuarie… 2014, Opera Națională a invitat publicul… în foyer (notat ca fiind galben, deși de vreo 10 ani este… verde), pentru a asista la un concert din opere, dar cu acompaniament de pian (asigurat cu competență de Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareș, Mihaela Vâlcea), deși ar fi fost de așteptat să se desfășoare pe scenă, implicându-se și corul și orchestra și ansamblul de balet. Dar s-a preferat "formula" de foyer, surprinzătoare și prin faptul că majoritatea soliștilor erau invitați, pe lângă doar câțiva angajați ai teatrului, singurul bariton fiind din Rusia, o mezzosoprană susținând doar o intervenție secundară, dorindu-se parcă să se "constate" faptul că ONB nu are nici asemenea voci, dar nici bași, chiar dacă realitatea este cu totul alta. De altfel și sopranelor de cotă ale teatrului li s-au preferat invitate care, absolvind Universitatea Națională de Muzică în urmă cu mulți ani, nu cântă decât arareori în diverse concerte, dar iată că actuala conducere a ONB consideră că sunt chiar valoroase.
Programul s-a deschis cu fragmente din Dama de pică, ceea ce era, desigur, firesc, numai că în locul unor tenori dramatici s-a optat pentru glasuri lirice, așa încât Liviu Indricău a abordat cu mult curaj aria finală a lui Herman, iar Lucian Corchiș s-a străduit să rezolve secvența duetului cu Liza, vocea sa fiind însă acoperită aproape total de cea a sopranei Alina Bottez, care cu aceeași intensitate în forță, ușor agresivă, a cântat și aria din primul act, pentru ca apoi soprana Iulia Isaev să interpreteze, cu finețe și expresivitate, aria din actul III, contrastul devenind elocvent. Au urmat pagini din opere italiene și din nou ruse, într-o structură destul de amalgamată din toate punctele de vedere, soprana Irina Baianț (de la Operetă) alegând aria Musettei din Boema de Puccini, o altă soprană invitată - Cristina-Marta Sandu -, preferând aria din Rusalka de Dargomîjski, ambele pline de bune intenții, Liviu Indricău revenind în fața spectatorilor (nu pot spune… pe scenă) pentru aria din Gianni Schicchi de Puccini, creație din care am ascultat, de asemenea, aria Laurettei, în versiunea elevei Debora Marguglio, soprană italiană foarte "crudă", în debut absolut la Operă (fie și în foyer…). Sosind de la Cluj, tenorul Ștefan Pop a fost aplaudat în celebra arie finală din Rigoletto de Verdi, melomanii regăsind ceva din frumusețea vocală care, în urmă cu câțiva ani, prevestea o carieră performantă, afectată însă, după doar doi ani, de serioase probleme tehnice, etalând încă dezinvoltura și aplombul celui care, totuși, a evoluat, scurtă vreme, pe scene importante; iar în cvartetul din aceeași operă a cântat alături de soprana Veronica Anușca, mezzosoprana Sorana Negrea și baritonul rus Konstantin Brzhinsky, acesta prezentând apoi și aria lui Oneghin din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, timbrul său robust, tipic rusesc, fiind pus în valoare permanent în forte, fără elementele de expresie și frazarea cerute de partitură, surprinzând și prin respirații ciudate și prin "adaptarea" ultimului sunet; din aceeași operă, foarte tânărul tenor George-Ionuț Vârban, student în anul I, a susținut aria lui Lenski, glasul liric plin și datele sale naturale deosebite stârnind imediat atenția și chiar admirația, având un potențial ce-l recomandă ca o promisiune de viitor. Dar Ștefan Pop a cântat (și) aria din Traviata de Verdi, apelând și la falset și la "alunecări" pe sunete incomode, păstrându-și încă acutul, fie și cu ușoare semne (semnale) de alarmă și manierisme. Din opera verdiană am ascultat și aria Violetei din ultimul act, în care soprana Irina Iordăchescu a demonstrat că știe să reliefeze accente și sublinieri prin care să redea atmosfera și dramatismul momentului, pentru ca un grup de talentați instrumentiști din orchestra ONB să ofere, în aranjamentul realizat de Mladen Spasinovici, Preludiul la acel act (în formație de cvintet de coarde - Cristian Balaș - vioara I, Alexandra Rogalski - vioara II, Sorin Spasinovici - violă, Mladen Spasinovici - violoncel, Iustin Carp - contrabas), iar în încheierea concertului, un potpuriu din baletul Coppelia de Delibes, ansamblul colaborând de această dată cu harpista Roxana Moișanu, în fragmente care, măcar așa, au amintit că în repertoriul ONB există și spectacole coregrafice…
Întreaga seară a fost "guvernată" de comentariul lui Mihai Cosma, prelungind programul mai bine de trei ore, după preambulul referitor la clădirea care împlinea, în acea zi, 60 de ani de la inaugurarea oficială (pentru că, de fapt, primul spectacol susținut pe noua scenă a fost, în vara anului 1953, Rusalka, în cadrul Festivalului Mondial al Tineretului), a prezentat fiecare moment și fiecare solist, traducând și textul ariilor în limba rusă, vorbind și despre Pușkin și despre stalinism și despre Teatrul Național care găzduise Opera cândva, bombardat, apoi demolat de comuniști ("pentru a înlătura un simbol al eleganței aristocratice de până atunci"…) și despre teatrul lui Leon Popescu sau despre Teatrul "Regina Maria", anunțând totodată că pentru luna februarie se pregătește o nouă montare cu Rigoletto, pentru care la "casting" s-au prezentat 140 de candidați din toate colțurile lumii (atunci de ce au fost aleși… Vasile Chișiu și Robert Nagy?!), că se vor face reparații capitale în clădire, cu regretul că, fiind "de patrimoniu", nu se poate reface fațada conform planurilor inițiale (dar în interior se sparg pereți, se modifică multe… - doar exteriorul este "de patrimoniu"?...), că pe lângă soliști, regizori, dirijori, teatrul are și o orchestră (despre cor sau balet nimic…), apoi că Angela Gheorghiu a cântat la redeschiderea Teatrului "Marinskii" din St. Petersburg, alegând aceeași arie pe care acum a abordat-o prietena ei, Iulia Isaev (numai că acolo concertul-spectacol a avut o strălucire incredibilă, iar la noi Opera a fost aniversată în foyer…) etc. etc. Doar prima parte a programul a durat astfel 90 de minute, așa încât mulți spectatori au plecat la pauză, alții retrăgându-se, rând pe rând, în timpul dizertației sau chiar în timp ce se cânta, pentru că era deja prea mult, pentru că la acea oră troleibuzele începeau să se retragă, pentru că scaunele pliante de lemn pe care stăteau deveneau insuportabile… După ora 22,00, rămăseseră cam jumătate dintre spectatori, aplaudând însă cu plăcere ariile preferate și soliștii de calitate. Se pare că unii au dorit să îi felicite apoi pe interpreți, dar nu toți au fost lăsați de bodyguazii vigilenți - păcat…
La sfârșitul comentariului amplu, Mihai Cosma a citit mesajul semnat de prim-ministrul Victor Ponta, prin care felicita Opera pentru cei 60 de ani ai clădirii, sperând ca teatrul să ofere în continuare spectacole minunate. Numai că, spre exemplu, din 23 decembrie 2013 și până în 17 ianuarie 2014 nu s-a programat, pe scenă, absolut nimic, singura manifestare propusă publicului fiind acel trist concert de foyer (cu pian), cu aproape 150 de locuri, cu soliști amalgamați, prea puțini dintre angajații ONB, alții "uitați" pe nedrept, din motive subiective greu de înțeles, preferându-se promovarea unor "tinere speranțe" care au ajuns de multă vreme la maturitate, fără să urce vreodată pe scena de operă - probabil există o explicație, nu-i așa?...