Am aşteptat cu interes şi nerăbdare recitalul violoncelistului Ştefan Cazacu din 26 noiembrie de la Sala Mică a Ateneului Român. A evoluat şi în sezonul trecut al Stagiunii de Marţi seară şi am admirat prezenţa sa alături de ceilalţi membri Cazacu într-un recital intitulat "Muzică în familie". Vreau să cred că doar vremea nefavorabilă a făcut ca sala să nu fie plină însă cei care s-au aflat la Ateneul Român nu au avut ce regreta, căci Ştefan Cazacu este, întâi de toate, un muzician cu carismă, cu multă expresivitate, cu o tehnică excelentă şi cu o pregătire riguroasă. A oferit melomanilor un repertoriu dificil şi variat în care s-au regăsit trei sonate: Sonata în fa minor de George Enescu, Sonata Arpeggione de Franz Schubert şi Sonata în re minor de Dmtri Şostakovici.

Trebuie să o amintim în tot acest parcurs muzical şi pe experimentata pianistă Dana Bădoi, emoţionată să ofere câteva precizări despre lucrările interpretate:

"Fiecare lucrare este grea în felul ei. Sonata de Schubert mi s-a părut cea mai grea, cea mai descoperită, cea mai de maturitate, Sonata de Enescu este foarte grea, are tot ce vrei: robusteţe, dramatism, copilărie. Foarte grea este şi Sonata de Şostakovici dar pot să spun că este "mănuşă" pentru Ştefan. A fost un program frumos, greu de dus pe care l-am oferit publicului şi sper că a plăcut."

Fericit de reuşita sa şi fără să pară extenuat după un parcurs muzical dificil concluzionat la insistenţele publicului cu "Vocaliza" de Rachmaninov, Ştefan Cazacu a mărturisit:

"Este o sală foarte frumoasă, mă bucur de cei care au venit şi au participat şi sper că le-am lăsat o impresie frumoasă. Fiecare lucrare pe care am interpretat-o reprezintă ceva: Schubert - lirism şi romantism, a fost cea mai grea piesă din seara aceasta, Enescu - o sonată scrisă foarte devreme, la 18 ani, şi reprezintă tinereţea, iar atunci când cânt Şostakovici mă pot considera fericit, îmi place foarte mult această sonată şi cred că mi s-a potrivit cel mai bine."

Cu emoţie s-a aflat şi tatăl său Marin Cazacu, un comentator lucid în ceea ce priveşte evoluţia tânărului aritist:

"Orice părinte este în primul rând mândru de propriul copil când îl vede pe o scenă importantă de concert. Mă bucur tare mult că îl văd evoluând şi-l privesc cu ochii unui alt părinte nu al propriului părinte şi încerc să mă detaşez de această situaţie dar îl privesc şi din punct de vedere al profesorului pentru că şi din acest punct de vedere sunt părtaş să spun la tot ce se întâmplă cu el. Este un violoncelist care pe zi ce trece creşte, se dezvoltă, devine din ce în ce mai interesant şi mai colorat în tot ceea ce produce pe scenă şi îl văd într-o perspectivă ca un muzician care va evolua foarte mult şi care va deveni o personalitate aşa cum mi-aş fi dorit şi eu şi cum îşi doresc şi mulţi alţii ascultându-l şi văzându-l că se va dezvolta."

Ştefan Cazacu are toate trăsăturile unui violoncelist capabil să realizeze o carieră importantă cu evoluţii strălucite despre care cu siguranţă vom mai auzi.